RUGĂCIUNEA PENTRU ADUCERE AMINTE

Neem. 13.14; 22; 29; 31b. Adu-Ţi aminte de mine, Dumnezeule, pentru aceste lucruri şi nu uita faptele mele evlavioase făcute pentru Casa Dumnezeului meu şi pentru lucrurile care trebuie păzite în ea” (v. 14) Am poruncit şi leviţilor să se curăţească şi să vină să păzească porţile, ca să sfinţească ziua Sabatului. (v. 22) Adu-Ţi aminte de ei, Dumnezeule, căci au spurcat preoţia şi legământul încheiat de preoţi şi leviţi. (v. 29) Adu-Ţi aminte de mine spre bine, Dumnezeule! (v. 31b)

Dumnezeu păstrează în cer aducerea aminte cu privire la toţi slujitorii Săi. Nimeni nu este uitat sau trecut sub tăcere, dacă într-adevăr a luptat pentru binele poporului său cum a făcut Mardoheu, din cartea Esterei, sau ca în acest caz, dregătorul Neemia care a venit la Ierusalim din Susa ca să-i rezidească zidurile şi Templul lui Dumnezeu. A ne ruga pentru împrospătarea memoriei noastre şi pentru a exersa prezenţa lui Dumnezeu este o dovadă vie a legăturii cu El. Ca şi în cazul promisiunii Tatălui noi trebuie să ne rugăm şi s-o cerem ca o dovadă a preţuirii darului ceresc pentru viaţa creştină de martor al lui Hristos. Domnul a spus: „Cereţi, şi veţi căpăta! Bateţi, şi vi se va deschide! Căutaţi, şi veţi găsi!” Neemia era ca un străjer pe zidurile Ierusalimului, care nu numai că trebuia să-I vorbească lui Dumnezeu despre Ierusalim, dar şi el însuşi a lucrat pentru restaurarea zidurilor Cetăţii. Faptele lui evlavioase aveau legătură cu Casa Dumnezeului cel sfânt prin care a fost pregătită temelia iudaismului în care Se va naşte Mesia, marea speranţă a poporului Israel. Vedem că dregătorul, în râvna lui pentru Dumnezeu, le-a cerut leviţilor să se curăţească, să păzească porţile împotriva intruşilor şi să sfinţească ziua de odihnă. Ca întotdeauna chiar şi în lucrarea lui Dumnezeu mai pătrund uneori şi oameni nedemni despre care Neemia spune că „au spurcat preoţia şi legământul încheiat de preoţi şi leviţi”. Şi în Noul Legământ au existat un Alexandru, căldărarul, care i-a făcut mult rău apostolului Pavel, un Dima care în final l-a părăsit. Şi l-am mai putea pomeni aici şi pe Diotref pe care Ioan l-a mustrat pentru mândria şi răzvrătirea sa care afectaseră Biserica respectivă. Scopul final al mijlocirii lui Neemia nu este doar acela de pedepsire a duşmanilor lucrării lui Dumnezeu, ci şi de promovare a binelui spre slava lui Dumnezeu care ne-a chemat la pace şi sfinţire în vederea întâlnirii cu Isus, Mirele cerului.