RUGĂCIUNEA LUI MOISE

Ps. 90.3-12 Tu întorci pe oameni în ţărână şi zici: „Întoarceţi-vă, fiii oamenilor!” Căci înaintea Ta, o mie de ani sunt ca ziua de ieri, care a trecut, şi ca o strajă din noapte. Îi mături ca un vis: dimineaţa sunt ca iarba care încolţeşte iarăşi; înfloreşte dimineaţa şi creşte, iar seara este tăiată şi se usucă. Noi suntem mistuiţi de mânia Ta şi îngroziţi de urgia Ta. Tu pui înaintea Ta nelegiuirile noastre şi scoţi la lumina feţei Tale păcatele noastre ascunse. Toate zilele noastre pier de urgia Ta, vedem cum ni se duc anii ca un sunet. Anii vieţii noastre se ridică la şaptezeci de ani, iar pentru cei mai tari, la optzeci de ani; şi mândria lor nu este decât trudă şi durere, căci trec iute şi noi zburăm. Dar cine ia seamă la tăria mâniei Tale şi la urgia Ta, ca să se teamă de Tine? Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să primim o inimă înţeleaptă!

Unul din cei mai vechi psalmi din Biblie, Psalmul 90, un psalm al lui Moise, pune în faţa noastră, ca pe talerele unei balanţe, vremelnicia vieţii faţă în faţă cu veşnicia lui Dumnezeu. Păcatul nostru ne-a adus moartea şi implicit întoarcerea trupului fizic în ţărâna pământului, dar Dumnezeu aşteaptă să ne mărturisim păcatele dacă vrem să moştenim veşnicia împreună cu El. Comparaţia miei de ani cu ziua de ieri care aparţine trecutului comportă semnificaţii profunde în relaţia cu Creatorul nostru. Fiecare zi este importantă pentru El şi aşa ar trebui să fie şi pentru fiecare din noi. Aşadar cum ne trăim zilele aici pe pământ? Ca pe un cadou al bunătăţii şi îndurării Lui? Sau uităm să-I mulţumim Domnului pentru binefacerile Sale, luaţi cu asalt de valul îngrijorărilor lumeşti? Pănă la urmă în istoria lumii chiar şi o mie de ani dispare în posteritate aşa încât ne putem întreba ce mai contează aceasta în faţa veşniciei care nu are nici început, nici sfârşit? Psalmistul remarcă faptul incontestabil că trecerea timpului lasă urme adânci, nu numai pe faţa noastră, prin îmbătrânire, dar şi în conştiinţă prin păcatele pe care le-am săvârşit de-a lungul vieţii. În aceste condiţii Moise îşi doreşte să facă parte dintre acei oameni care au primit de la Dumnezeu o inimă înţeleaptă, metaforă ce sugerează darul mântuirii lui Dumnezeu de puterea păcatului. Asta ne cere o atenţie sporită la felul cum trăim în fiecare zi, dedicându-ne viaţa, prin temerea de Domnul, nu unor lucruri pieritoare, ci lui Dumnezeu care este veşnic şi care poate preţui viaţa noastră după principiile harului Său, în Isus Hristos.