RUGĂCIUNEA LUI DAVID ŞI DONAŢIILE PENTRU VIITORUL TEMPLU

1 Cron. 29.10-19 David a binecuvântat pe Domnul în faţa întregii adunări. El a zis: „Binecuvântat să fii Tu, din veac în veac, Doamne Dumnezeul părintelui nostru Israel! A Ta este, Doamne, mărimea, puterea şi măreţia, veşnicia şi slava, căci tot ce este în cer şi pe pământ este al Tău; a Ta, Doamne, este domnia, căci Tu Te înalţi ca un Stăpân mai presus de orice! De la Tine vin bogăţia şi slava, Tu stăpâneşti peste tot, în mâna Ta sunt tăria şi puterea; şi mâna Ta poate să mărească şi să întărească toate lucrurile. Acum, Dumnezeul nostru, Te lăudăm şi preamărim Numele Tău cel slăvit. Căci ce sunt eu şi ce este poporul meu, ca să-Ţi putem aduce daruri de bunăvoie? Totul vine de la Tine şi din mâna Ta primim ce-Ţi aducem. Înaintea Ta noi suntem nişte străini şi călători, ca toţi părinţii noştri. Zilele noastre pe pământ sunt ca umbra şi fără nicio nădejde. Doamne, Dumnezeul nostru, din mâna Ta vin toate aceste bogăţii pe care le-am pregătit ca să-Ţi zidim o Casă Ţie, Numelui Tău cel sfânt şi ale Tale sunt toate. Ştiu, Dumnezeule, că Tu cercetezi inima şi că iubeşti curăţia de inimă; de aceea Ţi-am adus toate aceste daruri de bunăvoie în curăţia inimii mele şi am văzut acum cu bucurie pe poporul Tău care se află aici, aduncându-Ţi de bunăvoie darurile lui. Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri Avraam, Isaac şi Israel! Ţine întotdeauna în inima poporului Tău aceste porniri şi aceste gânduri şi întăreşte-i inima în Tine. Dă fiului meu Solomon o inimă bună, ca să păzească poruncile Tale, învăţăturile Tale şi legile Tale, ca că împlinească toate aceste lucruri şi să zidească el Casa pentru care am făcut pregătiri.”

David a făcut pregătiri intense pentru a strânge materialul necesar construirii viitorului Templu, supra-numit şi Casa lui Dumnezeu, dar s-a şi rugat pentru fiul său Solomon, cerând de la Domnul pentru el o inimă bună ca poată păzi legile şi învăţăturile lui Moise, şi să realizeze acest măreţ proiect arhitectonic promis de Iehova. Întreg poporul lui Israel s-a lăsat mobilizat de regele David la o uriaşă operă de donaţii în natură, cuprinzând în esenţă materiale necesare noii construcţii. Participarea entuziastă a poporului la această lucrare l-a determinat pe regele-psalmist David să-L binecuvânteze pe Dumnezeu în faţa întregii adunări care se afla în faţa lui. Aşa cum, de altfel, trebuie să înceapă orice rugăciune, David ne dă un strălucit exemplu şi în această privinţă, lăudând şi proclamând mărimea, puterea, măreţia, veşnicia şi slava lui Dumnezeu. El afirmă cu o sinceritate debordantă şi cu un devotament probat la faţa locului, că toate acele daruri veneau, de fapt, de la Dumnezeu. El ne dă viaţa, fiinţa şi mişcarea, cum afirmau poeţii greci din vechime. Folosind un ton filozofic, ca un adevărat precursor al Eclesiastului biblic, împăratul îşi recunoaşte statutul său de „străin şi călător” pe acest pământ, lui şi tuturor donatorilor evrei care L-au cinstit pe Iehova cu aceste daruri. Închinătorul regal sugerează că ofranda poporului face parte din darul divin, şi este prin excelenţă expresia harului lui Dumnezeu. Nu mărimea fizică a darului contează, ci curăţia de inimă cu care este adus. În finalul rugăciunii sale de adorare a Domnului Dumnezeu, de la care ne vin toate binecuvântările, David cere ca inima poporului Israel să rămână tot timpul aceeaşi pentru Domnul, prin faptele dragostei care se jertfeşte pentru Cel iubit. Dumnezeu să ne ajute şi pe noi să ne întoarcem la faptele dragostei dintâi.