RUGĂCIUNEA LA MORMÂNTUL LUI LAZĂR

Ioan 11.41-44 Au luat, dar, piatra din locul în care zăcea mortul. Şi Isus a ridicat ochii în sus şi a zis: „Tată, Îţi mulţumesc că M-ai ascultat. Ştiam că totdeauna Mă asculţi; dar vorbesc astfel pentru norodul care stă împrejur, ca să creadă că Tu M-ai trimis.” După ce a zis aceste vorbe, a strigat cu glas tare: „Lazăre, vino afară!” Şi mortul a ieşit cu mâinile şi picioarele legate cu fâşii de pânză şi cu faţa înfăşurată cu un ştergar. Isus le-a zis: „Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă.”

Rugăciunea Domnului Isus la mormântul lui Lazăr are un puternic caracter instructiv ca să putem crede în mesianitatea Lui pentru Israel şi pentru toate oile pierdute ale acestuia. Aşadar, nu putem niciodată amâna rugăciunea de mulţumire pe motiv că nu mai avem timp. Această rugăciune a izvorât din reala cunoaştere a Tatălui şi a voii Sale sfinte în ce priveşte mântuirea fiinţei umane. Raţiunea întârzierii Domnului Isus a fost învierea lui Lazăr, şi nu doar vindecarea sa trupească. El a strigat pentru un singur mort: „Lazăre, vino afară!” Va veni însă o zi „când Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din cer şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.” (1 Tes. 4.16-17) Lazăr a înviat şi s-a ridicat din mormânt înfăşurat cu fâşiile de pânză folosite la înmormântare. Cei din apropierea Domnului trebuiau să-l dezlege şi să-l lase să meargă. Aici este descris rolul familiei şi al Bisericii lui Hristos în asistarea celor mântuiţi, ca printr-o înviere din morţi la auzirea Evangheliei. Dumnezeu să ne ajute să dăm pietrele de poticnire din calea oamenilor care aud Evanghelia şi să-i ajutăm să meargă drept pe calea Domnului către veşnicie.