RUGĂCIUNEA INIMII MÂHNITE A LUI SAMUEL

1 Sam. 15.10-14 Domnul a vorbit lui Samuel şi i-a zis: „Îmi pare rău că l-am pus pe Saul împărat, căci se abate de la Mine şi nu păzeşte cuvintele Mele.” Samuel s-a mâhnit şi toată noaptea a strigat către Domnul. S-a sculat dis-de-dimineaţă ca să se ducă înaintea lui Saul. Şi au venit şi i-au spus: „Saul s-a dus la Carmel şi iată că şi-a înălţat un semn de biruinţă, apoi s-a întors şi, trecând mai departe, s-a coborât la Ghilgal.” Samuel s-a dus la Saul şi Saul i-a zis: „Fii binecuvântat de Domnul! Am păzit cuvântul Domnului.” Samuel a zis: „Ce înseamnă behăitul acesta de oi care ajunge la urechile mele şi mugetul acesta de boi pe care-l aud?”

Dumnezeu l-a anunţat pe profetul Său, judecătorul Samuel, de adânca Sa durere cu privire la eşecul regelui Saul. Când oamenii Îl înlătură pe Dumnezeu lucrurile ies întotdeauna prost, indiferent de poporul sau perioada istorică la care ne referim. Auzind aceste triste cuvinte Samuel s-a întristat foarte tare ca şi cum eşecul lui Saul ar fi fost propriul său eşec. Să te rogi o noapte întreagă şi să strigi către Dumnezeu în rugăciune nu este nici simplu şi nici uşor. M-am întrebat cum ar fi trebuit să sune rugăciunea profetului? Citez câteva posibile comentarii ale oamenilor de rând din vremea de atunci sau chiar ale profetului însuşi: 1. Nu este vinovat Saul, ci acela care l-a pus rege; 2. „Am zis noi că acesta nu ne poate ajuta! ... ” (gând desprins din 1 Sam. 10.27- oameni dispreţuitori care la ungerea lui Saul nu i-au adus niciun dar, şi poate chiar s-au bucurat că au avut dreptate). Bunul nostru simţ ar trebui să nu ne permită să ne pară bine de eşecul altora; 3. E posibil ca Samuel să-L fi întrebat pe Domnul în noaptea aceea: „Dacă Tu, Doamne, ştiai că Saul va falimenta de ce m-ai trimis ca să-l ung rege al Israelului?”, etc. Dimineaţa Samuel s-a sculat nu cu gândurile sale, ci cu gândurile lui Dumnezeu, sau cu ceea ce Pavel numeşte în Filipeni 2 „gândul lui Hristos”. Iată o definiţie practică a rugăciunii: să renunţi la gândurile tale şi să accepţi, fără crâcnire, gândurile lui Dumnezeu. Judecătorul Samuel s-a dus direct la Saul să-l confrunte pe acesta cu păcatul său. N-a contat nici semnul public de biruinţă, ca un mausoleu, pe care Saul şi-l înălţase la Carmel, nici tonul triumfalist cu care i s-a adresat în mod inconştient profetului Domnului. A fost ceva suspect la această întâlnire: behăitul oilor şi mugetul boilor. Păcatul înfăptuit, în public sau în privat, ne trădează şi lasă întotdeauna urme adânci în conştiinţa noastră. Să ne pocăim cât mai urgent, dar nu ca Saul care a dat mai degrabă vina pe alţii, decât să-şi recunoască propria sa vină.