text Devotionale

Rugaciunea fara cuvinte

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Pastor Ioan COCIRTEU

Rugaciunea fara cuvinte

"Taci înaintea Domnului şi nădăjduiește în El." Psalmul 37: 7

Pentru cei credincioşi este ştiut faptul că rugăciunea este atitudinea inimii față de Dumnezeu. Ea îşi găsește exprimarea prin cuvinte sau fără cuvinte.
E binevenit să ne amintim că de fapt viața este de foarte multe ori inexprimabilă. Sunt multe lucruri în viață, ca şi în conviețuirea noastră, care nu se pot îmbrăca în cuvinte. În părtăşia noastră cu Dumnezeu prin rugăciune, sunt diferite stări, pentru care nu găsim cuvinte, nu găsim acea manifestare exterioară.
Poate fi gândită o paralelă. Cu oamenii pe care îi cunoaștem bine, comunicăm liber despre tot felul de realități, dar în același timp, putem rămâne chiar şi în tăcere alături de ei. Cu străinii, trebuie să ne întreținem despre lucruri adânci şi interesante, dar cu iubiții noştri, putem vorbi deschis şi despre lucrurile mărunte, lipsite de importanță, putem chiar să stăm în tăcere.
Când este vorba despre Dumnezeu, ne este îngăduit să ne așezăm lângă El, odihnindu-ne inima noastră mică şi lipsită de curaj. Suspinul nostru negrăit, care se îndreaptă spre El, Îi povestește mai bine decât toate cuvintele noastre, ce dependenți suntem de El.
Noi putem fi atât de obosiți, extenuați de moarte, chiar de noi înșine, de ceilalți, de lume, de viață, de toate. Este atât de bine să știm că este un loc unde ne putem sprijini capul şi inima noastră trudită. Acest loc este şi tăcerea de a sta lângă Domnul !

Pastor Ioan Cocîrțeu

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>