text Devotionale

RUGĂCIUNEA DUPĂ O ZI ÎNCĂRCATĂ

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Corneliu Livanu

Luca 4.42 Când s-a crăpat de ziuă, Isus a ieşit şi S-a dus într-un loc pustiu. Noroadele au început să-L caute în toate părţile şi au ajuns până la El: voiau să-L oprească să nu plece de la ei. Marcu 1.35 A doua zi dimineaţa, pe când era încă întuneric, Isus S-a sculat, a ieşit şi S-a dus într-un loc pustiu. Şi Se ruga acolo.

Versetele de mai sus ne spun aproximativ acelaşi lucru cu privire la prioritatea rugăciunii în viaţa lui Isus. Luca precizează că El S-a confruntat şi cu presiunea noroadelor şi care-i puneau astfel în pericol părtăşia cu Tatăl. Este conflictul clasic dintre ceea ce înseamnă urgent şi ceea ce este cu adevărat important. Indiferent cum se numesc creştinii dintotdeauna ei au o tendinţă uşor egoistă şi pregnant subiectivă când doresc intens ca Isus să se ocupe doar de vieţile lor. Domnul Isus n-a permis ca mulţimea din jurul Lui să-I fixeze agenda zilnică. Acest paradox trebuie să fie valabil pentru fiecare dintre noi: cu cât suntem mai ocupaţi în afară cu atât mai mult timp trebuie să petrecem cu Dumnezeu în inima noastră. Isus Se ruga într-un loc pustiu Tatălui pentru ca nimeni să nu-I distragă atenţia. Este important să folosim timpul harului atât cât ne este acordat. A lucra pentru Domnul cât ţine Lumina şi a petrece timp numai cu El sunt două componente de bază ale relaţiei noastre cu Dumnezeu. În salonul inimii Domnul Isus ne aşteaptă cu toată dragostea Lui în liniştea fiecărei dimineţi. Să nu-L dezamăgim făcându-L să ne aştepte degeaba.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>