RUGĂCIUNEA DOMNULUI ISUS PENTRU PETRU

Luca 22.31-34 Domnul i-a zis: „Simone, Simone, Satan v-a cerut să vă cearnă ca grâul. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta; şi, după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi!” „Doamne”, I-a zis Petru, „cu Tine sunt gata să merg şi în temniţă şi la moarte.” Şi Isus i-a zis: „Petre, îţi spun că nu va cânta astăzi cocoşul, până te vei lepăda de trei ori că nu Mă cunoşti.”

Ca şi în cazul lui Iov Satan s-a infiltrat printre ucenicii lui Hristos, aşa cum îi este obiceiul, şi i-a venit o idee: să-I ceară Mântuitorului să-i cearnă pe aceştia, în sensul de a-i ispiti. Motivul nu reiese cu claritate, dar Domnul Isus a folosit rugăciunea către Tatăl ceresc ca să-Şi apere discipolii, şi în primul rând pe ucenicul Petru. Din scopul declarat al rugăciunii lui Isus s-ar putea subînţelege că scopul celui rău era pierderea credinţei ucenicilor. Cu toate că Domnul s-a rugat în mod expres pentru Petru asta nu înseamnă că ucenicul a fost complet scutit de atacul vrăjmaşului, ci dimpotrivă. După ce Mântuitorul a fost arestat în grădina Ghetsimani, când ucenicii n-au putut să vegheze nici măcar un ceas împreună cu Isus, Petru vrând să-L urmeze pe Învăţătorul său la judecată cade în păcatul lepădării sub presiunea lui Satan, prin slujitorii marilor preoţi care l-au înfricoşat punându-i întrebări indiscrete legate de relaţia sa cu Isus din Nazaret. Prezicerea Domnului Isus s-a adeverit. Petru s-a trezit ca dintr-un somn hipnotic şi a început să plângă cu amar, după relatarea evanghelistului Luca. Diavolul a avut o mare satisfacţie că l-a păcălit pe cel mai bun ucenic al lui Hristos, iar pe ceilalţi i-a făcut să fugă în noapte ca nişte laşi după arestarea din Ghetsimani. Momentul lepădării lui Petru a declanşat rezultatul rugăciunii lui Hristos din partea Tatălui ceresc care i-a dăruit har pentru pocăinţă şi lacrimi de iertare. După ce Petru a fost iertat şi reabilitat la Marea Tiberiadei de către Hristos, după Înviere, Petru n-a uitat grija de a-i întări pe confraţii săi în credinţă. Înainte de a se ruga zece zile până la primirea Duhului Sfânt el a rezolvat, cu acceptul celorlalţi, problema umplerii locului gol lăsat de Iuda vânzătorul. Când predică plin de Duhul în ziua Cincizecimii toţi cei unsprezece se ridică în picioare ca să-i stea alături în lucrarea predicării despre moartea şi învierea lui Hristos. În Fapte 12, după ce un înger al Domnului îl scoate din temniţă, el se duce în secret la fraţii săi care se rugau pentru el ca să-i întărească în credinţă. Urmând exemplul Domnului Isus, pentru cei ce cad în păcat, este bine nu numai să ne rugăm insistent pentru ei astfel încât diavolul să nu aibă niciun câştig de la noi, ci este bine să căutăm în acelaşi timp, prin cuvinte şi acţiuni potrivite, ridicarea celor în cauză cu duhul blândeţii, aşa cum va scrie mai târziu apostolul Pavel în Galateni 6.1: „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşală, voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu”. Dumnezeu să ne ajute la aceasta.