RUGĂCIUNEA DIN PÂNTECELE PEŞTELUI URIAŞ

Iona 2 Iona s-a rugat Domnului Dumnezeului său din pântecele peştelui şi a zis: „În strâmtorarea mea am chemat pe Domnul şi m-a ascultat; din mijlocul Locuinţei morţilor am strigat şi mi-ai auzit glasul. Şi totuşi mă aruncaseşi în adânc în inima mării şi râurile de apă mă înconjuraseră; toate valurile şi toate talazurile Tale au trecut peste mine. Ziceam: „Sunt lepădat dinaintea ochilor Tăi! Dar iarăşi voi vedea Templul Tău cel sfânt.” Apele m-au acoperit până aproape să-mi ia viaţa, adâncul m-a învăluit, papura s-a împletit în jurul capului meu. M-am coborât până la temeliile munţilor; zăvoarele pământului mă încuiau pe veci; dar Tu m-ai scos viu din groapă, Doamne, Dumnezeul meu! Când îmi tânjea sufletul în mine, mi-am adus aminte de Domnul şi rugăciunea mea a ajuns până la Tine, în Templul Tău cel sfânt. Cei ce se lipesc de idoli deşerţi îndepărtează îndurarea de la ei. Eu însă Îţi voi aduce jertfe cu un strigăt de mulţumire, voi împlini juruinţele pe care le-am făcut. Mântuirea vine de la Domnul.” Domnul a poruncit peştelui şi peştele l-a vărsat pe Iona pe uscat.

În pântecul peştelui uriaş de care fusese înghiţit, dar nu digerat, Iona nu mai avea libertatea de mişcare, ci se deplasa doar în direcţia în care îl ducea peştele la porunca lui Dumnezeu. De la confortul corabiei, dar care se afla în furtună, Iona ajunge în adânc, la temeliile munţilor, şi papura i se împletea în jurul capului. Din această descriere se înţelege că peştele trimis de Domnul, ca să-l salveze de la moarte, nu l-a localizat imediat. Probabil că operaţia aceasta a durat câteva minute timp în care profetul s-a pocăit şi s-a rugat Domnului cu cuvintele unui psalm unic din toată Biblia. El îşi evocă strâmtorarea din care se roagă şi simte cum Dumnezeu l-a ascultat când acel peşte mare, să presupunem un caşalot, l-a înghiţit păstrându-i în chip misterios suflarea. Versetul 2 e ca un rezumat al întregii drame prin care a trecut neascultătorul profet. „Toate valurile şi toate talazurile” care au trecut peste Iona ne duc la crucea Domnului Isus unde Mântuitorul rabdă în cuie toate suferinţele noastre pentru a ne scoate din păcat şi moarte. El S-a asemănat, pe tărâm istoric, cu personajul lui Iona pe care l-a prezentat ca semn poporului Israel. Salvarea peştelui este ca învierea Domnului Isus care nu a permis ca trupul Său să putrezească în mormânt. Pe drept cuvânt Iona spune: „Tu m-ai scos viu din groapă, Doamne Dumnezeul meu!” Din adâncul apelor şi al disperării sale Iona L-a văzut pe Dumnezeu în Templul Lui cel sfânt. Rugăciunea lui Iona se transformă în final într-un strigăt de mulţumire adresat Salvatorului său şi într-o jertfă cu împlinirea unei importante juruinţe legată de faptul că „Mântuirea vine de la Domnul.”, de oricine ar fi vorba: de evrei sau de neamuri. Iona nu s-a închinat peştelui, ci lui Dumnezeu care s-a folosit de acel peşte. Peştele nu l-a purtat pe Iona în gura sa ca pe-o victimă, ci el era în slujba Creatorului care i-a poruncit să-l verse pe uscat. Remarca finală pe care o putem face este aceea că un peşte a fost mai ascultător decât un om.