text Devotionale

RUGĂCIUNEA DE RESEMNARE A LUI IOV

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Corneliu Livanu

Iov 1.20-22 Atunci Iov s-a ridicat, şi-a sfâşiat mantaua şi şi-a ras capul. Apoi aruncându-se la pământ, s-a închinat şi a zis: „Gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol mă voi întoarce în sânul pământului. Domnul a dat şi Domnul a luat; binecuvântat fie Numele Domnului!” În toate acestea Iov n-a păcătuit deloc şi n-a vorbit nimic necuviincios împotriva lui Dumnezeu.

După ce Iov şi-a pierdut averea şi copiii s-a resemnat închinându-se înaintea lui Dumnezeu cu memorabilele cuvinte: „Domnul a dat, Domnul a luat; binecuvântat fie Numele Domnului!” La o astfel de reacţie probabil că diavolul a rămas şocat, dar a găsit imediat o altă abordare: „Omul dă tot ce are pentru pielea lui.” Astfel acuzatorul Îi cere lui Dumnezeu să-i permită să se atingă de sănătatea trupească a lui Iov. Şi i-a umplut trupul cu nişte infecţii ale pielii care prin mirosul lor urât l-au făcut de nesuportat în faţa nevestei lui. Aceasta i-a dat o soluţie care venea clar din gândirea lui Satan: „Tu rămâi neclintit în neprihănirea ta! Blestemă pe Dumnezeu şi mori!” Iov însă era de altă părere: „Vorbeşti ca o femeie nebună. Ce! Primim de la Dumnezeu binele şi să nu primim şi răul?” Răul peste Iov venea, de fapt, de la Satan, dar Dumnezeu şi-a asumat riscul acesta să-i permită vrăjmaşului să-şi ducă la îndeplinire planurile sale mârşave. După această reţetă suferă în lume toţi creştinii care-l urmează pe Hristos în ultimele 20 de veacuri şi mai bine. Răspunsul la întrebarea: „De ce suferă în lume cel neprihănit?” îl vom afla atunci când Mielul lui Dumnezeu, care a fost răstignit pe cruce, Se va întoarce în gloria Sa eternă pentru a-Şi instaura Împărăţia. Atunci îl va arunca pe vechiul şarpe în adânc pentru o mie de ani. Noi în schimb suntem chemaţi să ne înarmăm cu toate armele luminii ca să ţinem piept luptelor în care suferim pentru onoarea lui Dumnezeu. Nu există nicio soluţie ca să putem eluda această suferinţă, aşa cum gândea soţia lui Iov. Să-L binecuvântăm, aşadar, pe Domnul în orice împrejurare. Să-I multumim pentru toate lucrurile ştiind că „suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie comparate cu slava viitoare, care va fi descoperită faţă de noi.” (Rom. 8.18)

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>