RUGĂCIUNEA DE PE MALUL UNUI RÂU DIN FILIPI

Fapte 16.13-15 În ziua Sabatului am ieşit afară pe poarta cetăţii, lângă un râu, unde credeam că se află un loc de rugăciune. Am şezut jos şi am vorbit femeilor care erau adunate laolaltă. Una din ele, numită Lidia, vânzătoare de purpură din cetatea Tiatira, era o femeie temătoare de Dumnezeu şi asculta. Domnul i-a deschis inima, ca să ia aminte la cele ce spunea Pavel. După ce a fost botezată, ea şi casa ei, ne-a rugat şi ne-a zis: „Dacă mă socotiţi credincioasă Domnului, intraţi şi rămâneţi în casa mea.” Şi ne-a silit să intrăm.

Rugăciunea într-un cadru natural, pitoresc şi plăcut, poate fi chiar un stimulent pentru relaţia cu Dumnezeu, având în vedere faptul că El le-a creat pe toate, atât în cer cât şi pe pământ. Nu era nici măcar o sinagogă acolo în Filipi, în care să poată intra cel puţin zece evrei, dar pe malul unui râu, în zi de Sabat, apostolul Pavel şi însoţitorii săi şi-au găsit timp să vorbească despre Isus Hristos unor femei evlavioase, aşa cum era Lidia din Tiatira. Domnul lucra la inimile acelor femei care au primit mesajul şi s-au pocăit de păcatele lor. Iute şi Lidia a primit botezul în apă şi a înţeles că trebuie să-şi deschidă şi casa pentru slujitorii lui Dumnezeu. În acea zi aproape istorică se înfiripa primul nucleu al Bisericii din Filipi, din Europa, atât de dragă inimii apostolului Pavel mai târziu. Orice început este modest, dar mai pe urmă, când Dumnezeu a turnat binecuvântarea, numărul membrilor a crescut şi ei au fost aceia care l-au ajutat pe Pavel cu nişte daruri materiale binevenite pe când se afla în temniţă ca sol al lui Hristos. Dumnezeu să ne deschidă şi nouă inima, cum a făcut cu Lidia, să ne putem astfel implica în lucrarea de misiune creştină transculturală.