RUGĂCIUNEA DE LA TEMPLU

Fapre 3.1 Petru şi Ioan se suiau împreună la Templu, la ceasul rugăciunii; era ceasul al nouălea.

Dumnezeu notează cu atenţie timpul pe care slujitorii Săi îl dedică rugăciunii. Petru şi Ioan au dat dovadă de punctualitate când s-au prezentat la Templu pentru rugăciune. Se ştie că punctualitatea face parte din caracterul nostru. Să mai notăm, cu satisfacţie, faptul că cei doi apostoli nu mai erau în competiţie, cum au dat impresia în partea finală a capitolului 21 din Ioan, ci erau una în Hristos. Trecuseră doar prin experienţa Cincizecimii. Chiar dacă Domnul Isus părăsise Templul pentru totdeauna, apostolii Săi au continuat să se strângă acolo, în curtea interioară, pentru o bună mărturie în faţa evreilor religioşi care nu înţelegeau deocamdată noua învăţătură a lui Isus Hristos despre care auziseră că a înviat din morţi. Iar apostolii au fost trimişi să confirme acest lucru. Prezenţa apostolilor Petru şi Ioan la Templu nu a rămas fără rezultat deoarece în Fapte 6.7 citim: „Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea tot mai mult, numărul ucenicilor se înmulţea mult în Ierusalim şi o mare mulţime de preoţi venea la credinţă.” Ologul pe care cei doi l-au întâlnit la Templu şi-a primit vindecarea, iar printre alte motive a fost şi acela că apostolii nu au neglijat rugăciunea de la Casa lui Dumnezeu. În timp ce Petru şi-a recunoscut sărăcia sa materială întrucât nu avea nici aur, nici argint, Dumnezeu i-a făcut parte de bogăţia Duhului Sfânt prin care bolnavul respectiv a sărit drept în picioare la porunca apostolului. Banii, bunurile materiale şi alimentare pot rezolva doar o parte din nevoile şi problemele omului, dar numai Dumnezeu îi poate da celui păcătos, în urma pocăinţei şi credinţei lui, iertarea de păcate şi vindecarea de boli. Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este singurul Nume în care trebuie şi putem fi mântuiţi pentru totdeauna. Mântuirea nu dispare atunci când murim de moartea fizică, ci dimpotrivă atunci este dată la o parte ultima perdea care ne împiedică să-L vedem cu ochii inimii noastre pe Domnul şi Mirele nostru iubit.