text Devotionale

RUGĂCIUNEA DE LA CURTEA LUI ARTAXERXES

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Corneliu Livanu

Neem. 2.1-6 În luna Nisan, anul al douăzecilea al împăratului Artaxerxes, pe când vinul era înaintea lui, am luat vinul şi l-am dat împăratului. Niciodată nu fusesem trist înaintea lui. Împăratul mi-a zis: „Pentru ce ai faţa tristă? Totuşi nu eşti bolnav; nu poate fi decât o întristare a inimii.” Atunci m-a apucat o mare frică, şi am răspuns împăratului: „Trăiască împăratul în veci! Cum să n-am faţa tristă, când cetatea în care sunt mormintele părinţilor mei este nimicită şi porţile ei sunt arse de foc?” Şi împăratul a zis: „Ce ceri?” Eu m-am rugat Dumnezeului cerurilor şi am răspuns împăratului: „Dacă găseşte cu cale împăratul şi dacă robul tău îi este plăcut, trimite-mă în Iuda, în cetatea părinţilor mei, ca s-o zidesc din nou.” Împăratul lângă care şedea şi împărăteasa, mi-a zis atunci: „Cât va ţine călătoria ta şi când te vei întoarce?” Împăratul a găsit cu cale să mă lase să plec, şi i-am hotărât o vreme.”

Erudiţii biblici sunt de părere că abordarea de către Neemia a împăratului Artaxerxes, concomitent cu rugăciunea gândului său îndreptat spre Dumnezeu, este atât de importantă pentru istoria poporului Israel încât aceasta marchează începutul celor 70 de săptămâni profetice din Daniel 9. Iată cât de importante sunt rugăciunile sfinţilor lui Dumnezeu atunci când acestea merg mână în mână cu acţiuni care fac parte din planul mântuirii. Istoricii spun că Neemia a riscat foarte mult cu faţa lui tristă înaintea împăratului. Putea să-şi piardă viaţa dacă împăratul l-ar fi bănuit de cine ştie ce complot politic. Scăparea lui Neemia a fost că întristarea lui aparţinea feţei lui Dumnezeu, iar sinceritatea sa l-a cucerit pur şi simplu pe împărat. Aici se confruntă două planuri care interferează pentru reuşita apelului paharnicului Neemia: demersul său omenesc pe lângă Artaxerxes şi planul spiritual al relaţiei cu Dumnezeu care ţinea toate lucrurile sub controlul Său. Oamenii mari din perioada post-exilică, printre care străluceşte pe firmamentul Israelului restaurat dregătorul Neemia, trăiesc şi acţionează în aşa fel încât anumite evenimente istorice au loc la timpul lor. Deoarece istoria lui Israel şi a lumii întregi este istoria lui Dumnezeu Însuşi, este necesar şi se cuvine ca oamenii de care se foloseşte Dumnezeu să-I aparţină Lui în totalitate. Încă mai avem timp, dragi cititori, să ne dedicăm şi noi Evangheliei mântuirii până nu e prea târziu şi să-I oferim Domnului cârma vieţii noastre spre direcţia bună a veşniciei petrecută cu El.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>