RUGĂCIUNEA CU LACRIMI

Ioel 2.12-17 „Dar chiar acum, zice Domnul, întoarceţi-vă la Mine cu toată inima, cu post, cu plânset şi cu bocet!” Sfâşiaţi-vă inimile, nu hainele, şi întoarceţi-vă la Domnul Dumnezeul vostru. Căci El este milostiv şi plin de îndurare, îndelung răbdător şi plin de bunătate şi-I pare rău de relele pe care le trimite. Cine ştie dacă nu Se va întoarce şi nu Se va căi? Cine ştie dacă nu va lăsa după El o binecuvântare, daruri de mâncare şi jertfe de băutură pentru Domnul Dumnezeul vostru? Sunaţi cu trâmbiţa în Sion! Vestiţi un post, chemaţi o adunare de sărbătoare! Strângeţi poporul, ţineţi o adunare sfântă! Aduceţi pe bătrâni, strângeţi copiii şi chiar sugarii! Să iasă mirele din camera lui şi mireasa din odaia ei! Preoţii, slujitorii Domnului, să plângă între pridvor şi altar şi să zică: „Doamne, îndură-Te de poporul Tău! Nu da de ocară moştenirea Ta, n-o face de batjocura popoarelor! Pentru ce să se zică printre neamuri: „Unde este Dumnezeul lor?”” Pe vremea lui Ioel invazia de lăcuste este descrisă de profet „ca nişte cai” care aleargă "ca nişte călăreţi”. În Ioel 2.5b citim că lăcustele care au invadat ţara „par o puternică oştire gata de luptă”. În aceste condiţii dramatice Duhul lui Dumnezeu, prin profetul Ioel, cere naţiunii lui Israel să se pocăiască, nu prin sfâşierea hainelor, ci a inimii lor înşelătoare prin care s-au îndepărtat de Iehova. Această veritabilă întoarcere la Dumnezeu trebuia să fie însoţită de post, plânsete şi bocete. S-a terminat cu râsetele şi distracţiile păcătoase acum când naţiunea este în pericol să dispară de pe faţa pământului. Cei ce se pocăiesc ar trebui, ca fiul risipitor din Luca 15, să fie bine motivaţi de caracterul lui Dumnezeu care este milostiv şi plin de îndurare, îndelung răbdător şi bogat în bunătate. Pocăinţa nu înseamnă numai o schimbare a minţii noastre, ci atrage după sine şi schimbarea atitudinii lui Dumnezeu faţă de poporul Său: El va da binecuvântare în locul blestemului, se va îngriji de mâncarea celor flămânzi şi va asigura jertfele de băutură pentru închinarea în Casa Domnului. Profetul inspirat de Duhul Sfânt dă instrucţiuni clare cu privire la ziua de post, ca o zi a Ispăşirii, şi la adunarea de sărbătoare a întregului Israel unde nu i se permite nimănui să lipsească: nici bătrânii, nici adolescenţii, nici chiar sugarii, nici tinerii proaspăt căsătoriţi. Ce să mai spunem de preoţii Domnului cărora li se spune unde şi cum să plângă înaintea lui Dumnezeu. Probabil că aceşti preoţi la slujbele lor nu prea plângeau pentru că aveau nişte inimi împietrite. Dumnezeu le dă prin profet, ca altădată Domnul Isus ucenicilor Săi, chiar cuvintele rugăciunii pe care trebuie s-o rostească printre lacrimi. Am putea spune că această rugăciune este valabilă şi pentru Bisericile Domnului din Noul Testament. De aceea cred că n-ar fi rău să o memorăm şi noi: „Doamne, îndură-Te de poporul Tău! Nu da de ocară moştenirea Ta, n-o face de batjocura popoarelor! Pentru ce să se zică printre neamuri: „Unde este Dumnezeul lor?””