text Devotionale

RUGĂCIUNEA CU ÎNCREDERE

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Corneliu Livanu

Ps. 71.1-5 În Tine, Doamne, îmi caut scăparea; să nu rămân de ruşine niciodată. Scapă-mă în dreptatea Ta şi izbăveşte-mă. Pleacă-Ţi urechea spre mine şi ajută-mă. Fii o stâncă de adăpost pentru mine, unde să pot fugi totdeauna! Tu ai poruncit să fiu salvat, căci Tu eşti stânca şi cetăţuia mea. Izbăveşte-mă, Dumnezeule, din mâna celui rău, din mâna omului nelegiuit şi crud! Căci Tu eşti nădejdea mea, Doamne Dumnezeule! În Tine mă încred din tinereţea mea.

Acest psalm scris probabil de regele David, înainte de a-şi lua în primire tronul lui Israel, descrie încrederea în Dumnezeu, ca rezultat al relaţiei personale cu El pe tot parcursul vieţii. Dumnezeu este pentru cel credincios, indiferent de vârsta lui, scăpare în ziua necazului, apărător în faţa batjocoritorilor, apărătorul dreptăţii în faţa judecătorilor lumii şi izbăvitor în luptele cu armata celui rău. În acest punct este imposibil să nu ne gândim la ziua când tânărul David, venit de la oile tatălui său din Betleem la oştirea lui Saul să-şi vadă fraţii, a dat piept în luptă cu uriaşul filistean Goliat din Gat. Dumnezeu l-a izbăvit pe David dând o răsunătoare biruinţă oştirilor lui Israel. Cel ce se încrede în Dumnezeu ştie şi simte că Dumnezeu îi ascultă rugăciunea şi-i oferă ajutorul Său la momentul oportun. Stânca de adăpost pentru cel credincios este Dumnezeu Însuşi, prin Numele lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. În vreme de război spiritual este necesar uneori să fugim de urgenţă în Cetatea de scăpare a lui Dumnezeu în care găsim odihnă reconfortantă şi putem primi de la Duhul Sfânt sfat, călăuză şi mângâiere. Porunca lui Dumnezeu pentru salvarea noastră face parte integrantă din planul de mântuire al lui Dumnezeu pentru cei ce se pocăiesc şi vin cu credinţă la Fiul lui Dumnezeu. Vrăjmaşul nostru spiritual este diavolul, dar el acţionează la vedere prin oamenii răi, nelegiuiţi şi cruzi. Psalmistul cere izbăvire în astfel de situaţii, chiar dacă aceasta nu înseamnă scutirea completă de suferinţa fizică. Să ne gândim la cruzimea cu care a fost răstignit pe cruce Mielul lui Dumnezeu. Dar prin această moarte fizică, şi nu în ultimul rând prin înviere, El a triumfat asupra Diavolului şi asupra lumii ca sistem păcătos. Nădejdea Celui răstignit pe crucea de la mijloc a fost învierea din morţi a treia zi. Împreună cu El am înviat şi noi pentru o viaţă nouă trăită în lumina Evangheliei. Binecuvântată încredere şi minunată speranţă au toţi cei care Îl aşteaptă pe Mirele ceresc să Se întoarcă la ai Săi aşa cum a promis: „Iată, Eu vin curând! Şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui.” (Apoc. 22.12)

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>