RUGĂCIUNEA CELOR DOI OAMENI ORBI

Mat. 9.27-31 Când a plecat de acolo, s-au luat după Isus doi orbi care strigau şi ziceau: Ai milă de noi, Fiul lui David!” După ce a intrat în casă, orbii au venit la El. Şi Isus le-a zis: „Credeţi că pot face lucrul acesta?” „Da, Doamne”, I-au răspuns ei. Atunci S-a atins de ochii lor şi le-a zis: „Facă-vi-se după credinţa voastră!” Şi li s-au deschis ochii. Isus le-a poruncit cu tot dinadinsul şi le-a zis: „Vedeţi să nu ştie nimeni.” Dar ei, cum au ieşit afară, au răspândit vestea despre El în tot ţinutul acela.

Aceşti doi orbi erau uniţi de credinţa lor în Isus. De aceea s-au luat după El şi au intrat după Isus în casa în care Mântuitorul a poposit. Probabil că era casa unor prieteni ai Săi. Domnul Isus, Medicul ceresc, i-a tratat ca şi cum ar fi fost o singură persoană. „Credeţi că pot face lucrul acesta?”, i-a întrebat Domnul Isus. Răspunsul lor a fost simplu şi precis: „Da, Doamne!” Domnul Isus a lucrat după credinţa lor şi, atingându-le ochii, i-a vindecat numaidecât. Tot ceea ce cere credinţa de la Dumnezeu, după voia şi planul Său, prin rugăciune, îi este dat. Matei ne spune că un singur lucru nu l-au respectat orbii vindecaţi prin credinţă: I-au făcut reclamă lui Isus în tot ţinutul acela, deşi El le ceruse să nu facă acest lucru: „Vedeţi să nu ştie nimeni.” Pot să fie mai multe explicaţii la această interdicţie: Isus cunoştea, prin Duhul Său, necredinţa acelor locuitori; Mântuitorul n-a făcut nicio minune pentru propria Sa reclamă; El a făcut doar ceea ce Îl vedea pe Tatăl făcând. Poate că în acest caz orbii vindecaţi au dat dovadă de o râvnă exagerată şi astfel Împărăţia lui Dumnezeu n-a avut nimic de câştigat de pe urma acţiunii lor. Să nu uităm că Domnul Isus le-a mai spus ucenicilor Săi şi următoarele cuvinte: „Păziţi-vă de oameni; căci vă vor da în judecata soboarelor şi vă vor bate în sinagogile lor.” (Mat. 10.17)