RUGĂCIUNEA CARE ADUCE VINDECARE

Iac. 5.13-18 Este vreunul printre voi în suferinţă? Să se roage! Este vreunul cu inimă bună? Să cânte cântări de laudă! Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe prezbiterii Bisericii; să se roage pentru el şi să-l ungă cu untdelemn în Numele Domnului. Rugăciunea făcută cu credinţă îl va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va însănătoşi; şi dacă a făcut păcate îi vor fi iertate. Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit. Ilie era un om supus aceloraşi slăbiciuni ca şi noi, şi s-a rugat cu stăruinţă să nu plouă, şi n-a plouat deloc în ţară trei ani şi şase luni. Apoi s-a rugat din nou şi cerul a dat ploaie şi pământul şi-a dat rodul.

Orice om din lume este supus suferinţelor de tot felul: trupeşti, sufleteşti şi spirituale. Iacov, fratele Domnului, remarcă faptul că nici creştinii nu sunt scutiţi de suferinţe. De aceea pune întrebarea: „Este vreunul printre voi în suferinţă?” Răspunsul dat de apostol este clar: „Să se roage!” În cazul în care rugăciunea bolnavului nu dă rezultate este necesar ca omul acela să-i cheme pe prezbiterii Bisericii în ajutor. Rugăciunea cu credinţă a prezbiterilor, dublată de ungerea cu untdelemn va aduce, în principiu, vindecare celui bolnav. Dar nu numai atât, textul biblic ne mai spune: „şi dacă a făcut păcate îi vor fi iertate”. Se subînţelege de aici că înainte de rugăciune prezbiterii Bisericii ar trebui să aloce un timp important şi necesar mărturisirii păcatelor. Dumnezeu nu poate lucra prin nişte oameni care pot avea nişte păcate ascunse şi nemărturisite, chiar dacă acestea nu le afectează trupul fizic. Să ne amintim ce le-a spus Domnul Isus ucenicilor Săi când un duh rău a refuzat să părăsească trupul unui copil posedat şi chinuit. Erau necesare postul şi rugăciunea ucenicilor. De aceea apostolul Iacov recomandă mărturisirea reciprocă a păcatelor, concomitentă cu rugăciunea, astfel încât rezultatul să fie vindecarea trupească. Acest sfat cu caracter practic are, după părerea mea, rolul benefic pentru fraţii prezbiteri de a nu se considera pe ei înşişi drept vindecători, ci în realitate omul este doar instrumentul pe care Dumnezeu îl foloseşte pentru înfăptuirea unei minuni sau vindecări. Omului bolnav care nu mai poate veni la Biserică şi-i solicită pe prezbiteri în vederea ungerii cu untdelemn, Iacov îi contrapune pe acel creştin cu inimă bună ce poate şi trebuie să-L laude pe Domnul. Creştinul care nu-L laudă pe Domnul poate că este sănătos în trup, dar are un suflet bolnav şi care necesită intervenţia urgentă a Duhului Sfânt. Vă amintiţi cum tânărul David, în calitate de cântăreţ, lăuda pe Dumnezeu în faţa regelui Saul şi atunci duhul cel rău era pus pe fugă. Nu vreau să sugerez că toţi creştinii trişti ar avea neapărat un duh rău în inima lor. Dar poate că, simbolic vorbind, trebuie să ne schimbăm uneori ochelarii care ne sunt prea fumurii şi cu care vedem în negru tot ce este în jurul nostru. Să deschidem, aşadar, ochii inimii noastre în prezenţa Domnului văzând tot ceea ce a lucrat El pentru noi: cum ne-a iertat păcatele şi ne-a dat o viaţă nouă şi o credinţă vie prin care nu mai suntem robii păcatului, cum ne-a vindecat de boli şi ne-a botezat cu Duhul Sfânt, cum ne-a călăuzit prin valea plângerii punând în gura noastră o cântare nouă a harului Său prin care se multiplică bunătatea şi credincioşia în fiecare dimineaţă. În final apostolul Iacov, pentru a-şi încuraja cititorii, la rugăciunea plină de putere, citează exemplul profetului Ilie din Vechiul Testament la a cărui rugăciune cerul s-a oprit şi n-a mai dat ploaie peste pământul lui Israel timp de 3 ani şi jumătate. Şi tot la rugăciunea lui Ilie cerul a dat din nou ploaia mult aşteptată de oameni şi animale în Israel. Dumnezeu vrea să facă din fiecare credincios, în ciuda slăbiciunilor lui, un om al rugăciunii ascultate în aşa fel încât Numele Domnului să fie glorificat. Aleluia!