RUGĂCIUNEA CA UŞĂ A SPERANŢEI

Ps. 43 Fă-mi dreptate, Dumnezeule, apără-mi pricina împotriva unui neam nemilos! Izbăveşte-mă de oamenii plini de viclenie şi de fărădelege! Tu eşti Dumnezeul care mă ocroteşte: pentru ce m-ai respins? Pentru ce trebuie să umblu plin de întristare sub apăsarea vrăjmaşului? Trimite lumina şi adevărul Tău, ca să mă călăuzească şi să mă ducă la muntele Tău cel sfânt şi la locaşurile Tale! Atunci voi merge la altarul lui Dumnezeu, la altarul lui Dumnezeu care este bucuria şi veselia mea, şi Te voi lăuda cu harpa, Dumnezeule, Dumnezeul meu! Pentru ce te mâhneşti, suflete, şi gemi înăuntrul meu? Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci iarăşi Îl voi lăuda: El este mântuirea mea şi Dumnezeul meu.

Acest scurt psalm descrie speranţa lui Israel în Dumnezeu, accesibilă prin rugăciune. Acum psalmistul nu se mai referă la păcatele poporului său care L-au determinat pe Dumnezeu să-l pedepsească şi să-l trimită în robie, ci el pomeneşte, în mod profetic, ca pe o realitate istorică, apăsarea şi nedreptatea la care Israel este supus de către „un neam nemilostiv”, alcătuit din oameni vicleni şi plini de fărădelege. Aici îi putem identifica pe asirieni, pe babilonieni, pe romani, la anul 70 d. Hr. , şi multe alte popoare păgâne care au călcat în picioare pământul Ţării sfinte şi i-au distrus Templul şi Ierusalimul, capitala ţării. Întrebarea psalmistului „Pentru ce m-ai respins?” vizează, probabil, acea perioadă de douăzeci de secole în care, aşa cum scrie Pavel la Romani 11.15, „o parte din Israel a căzut într-o împietrire până va intra numărul deplin al Neamurilor”. După Răpirea Bisericii la ceruri Dumnezeu Se va reîntoarce la poporul Său curăţit prin focul necazului cel mare. „Apăsarea vrăjmaşului” s-ar putea referi, îndeosebi, la ultima împărăţie mondială a lui Anticrist care îi va supune pe evrei la cel mai mare holocaust din istoria lumii. Speranţa lui Israel şi în aceste condiţii este lumina şi adevărul Bibliei, pe care Domnul Isus, adevăratul Mesia, i-l va aduce la a doua Sa venire pentru instaurarea Împărăţiei de o mie de ani. Să punem în funcţiune, deci, „harpele” inimilor noastre pentru a-L lăuda pe Dumnezeul lui Israel care este mântuirea şi veşnicul temei al laudelor noastre.