RUGĂCIUNEA CA UN PSALM DE LAUDĂ

2 Sam. 22.1-7 David a îndreptat către Domnul cuvintele acestei cântări, după ce Domnul l-a izbăvit din mâna tuturor vrăjmaşilor lui şi din mâna lui Saul. El a zis: „Domnul este stânca mea, cetăţuia mea, izbăvitorul meu. Dumnezeu este stânca mea, la care găsesc un adăpost, scutul meu şi puterea care mă mântuieşte, turnul meu cel înalt şi scăparea mea. Mântuitorule, Tu mă scapi de violenţă! Eu chem pe Domnul cel vrednic de laudă şi sunt izbăvit de vrăjmaşii mei. Căci valurile morţii mă înfăşuraseră, şuvoaiele nimicirii mă înspăimântaseră; legăturile mormântului mă înconjuraseră, laţurile morţii mă prinseseră. În strâmtorarea mea, am chemat pe Domnul, am chemat pe Dumnezeul meu; din locaşul Lui, El mi-a auzit glasul, şi strigătul meu a ajuns la urechile Lui.

Cel mai important scop al rugăciunii noastre este acela ca ea să ajungă la urechile lui Dumnezeu, chiar dacă El ne-ar răspunde: „Nu sunt de acord” sau „Mai aşteaptă”. După ce Dumnezeu l-a uns rege pe tânărul David, în secret prin profetul Samuel, numărul duşmanilor săi s-au înmulţit peste noapte şi el a fost de mai multe ori în pericol de moarte. Totuşi a venit o zi a izbăvirii de toţi duşmanii săi şi de Saul. Aceasta a fost ziua când David a cântat o cântare de laudă Dumnezeului său pe care L-a numit „Stânca mea”, „Cetăţuie” şi „Izbăvitor”. Aceste trei metafore semnifică stabilitate spirituală, achitare totală în litigiile cu rivalii săi şi cu Saul, precum şi eliberare de frica de oameni şi de toate frustrările şi falimentele tinereţii. Dumnezeu era turnul lui David în sensul că el a căutat tot timpul prezenţa lui Dumnezeu şi părtăşia cu El. Deşi era un viteaz luptător în războaiele pe care le-a dus cu duşmanii lui Israel, David nu se baza propriu-zis pe iscusinţa braţului său, ci pe puterea lui Dumnezeu care îl însoţea şi-i dădea victorie. Prezenţa divină îl înconjura ca un scut protector şi David Îl slăveşte pe Dumnezeu pentru binefacerile Sale în vreme de pace şi-n timp de război. David nu era răzbunător şi nici promotor al violenţei. El şi-a făcut timp pentru rugăciune atunci când l-au înconjurat valurile morţii şi şuvoaiele nimicirii. În strâmtorări de neimaginat David a strigat spre Dumnezeu şi El i-a răspuns în chip minunat izbăvindu-l din toate necazurile. Restul acestei cântări descrie în chip liric amănuntele răspunsului divin cu care am face bine să intrăm şi noi în rezonanţă şi să ne amintim izbăvirile de care ne-a făcut parte Dumnezeu în viaţa noastră de până acum. David izbucneşte, în final, într-o exclamaţie apoteotică: „Trăiască Domnul şi binecuvântată să fie Stânca mea! Înălţat să fie Dumnezeu, Stânca mântuirii mele, Dumnezeu, care este Răzbunătorul meu, care-mi supune popoarele şi care mă face să scap de vrăjmaşii mei! Tu mă înalţi mai presus de potrivnicii mei, mă izbăveşti de omul asupritor.” (2 Sam. 22.47-49)