RUGĂCIUNEA CA TĂMÂIA ÎNTR-UN POTIR DE AUR

Apoc. 5.8 Când a luat cartea, cele patru făpturi vii şi cei douăzeci şi patru de bătrâni s-au aruncat la pământ înaintea Mielului, având fiecare câte o harpă şi potire de aur pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinţilor. Apoc. 8.3 Apoi a venit un alt înger, care s-a oprit în faţa altarului, cu o cădelniţă de aur. I s-a dat tămâie multă ca s-o aducă, împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor, pe altarul de aur care este înaintea scaunului de domnie.

Tămâia, ca simbol al rugăciunii, este descrisă în Exod 30.22-38 împreună cu untdelemnul care reprezintă Duhul Sfânt. Procedeul prin care se obţinea acest amestec mirositor de către făcătorul de mir trebuia să asigure tămâiei următoarele calităţi: să fie sărată, curată şi sfântă. Locul tămâiei era în Cortul întâlnirii, înaintea mărturiei, acolo unde Dumnezeu Se întâlnea cu Moise ca să-i dea instrucţiunile şi legile Sale pentru popor. Tămâia era un lucru preasfânt, spune Exod 30.36b. De aceea nimeni nu avea voie să facă tămâie pentru uz personal, în acest caz făcătorul clandestin şi neavizat era omorât. Nouă ni se pare astăzi o sentinţă prea aspră, dar dacă ţinem cont de simbolistica tămâiei, revelată mai clar în Apocalipsa 8.3, înţelegem că tămâia pentru mirosul cuiva ar însemna idolatria prin care un om, să zicem un mare lider religios sau politic, cere închinare din partea semenilor săi, şi acest lucru nu rămâne nepedepsit în faţa lui Dumnezeu. Numai rugăciunile sfinţilor ajung în cădelniţa de aur din ceruri împreună cu tămâia adusă Domnului pe altarul de aur. Având în vedere caracteristicile tămâiei descrise în cartea Exodului, capitolul 30, avem o mare responsabilitate atunci când ne rugăm lui Dumnezeu, în Numele Domnului Isus. Asta înseamnă să ne rugăm aşa cum s-ar ruga Însuşi Hristos, dacă ar fi în locul nostru. Având în vedere faptul că sarea era semnul Legământului lui Dumnezeu cu Israel, să ne rugăm pe baza acestui Legământ şi în conformitate cu promisiunile Scripturii. Să ne rugăm cu o inimă curată, fără gânduri nelegiuite şi necurate, având în vedere faptul că tămâia trebuia să fie curată. În al treilea rând rugăciunile noastre trebuie să fie sfinte, neîntinate de spiritul ecumenic şi anticristic al lumii noastre, care se opune în mod sistematic jertfei şi Evangheliei Domnului Isus Hristos, Împăratul care vine în curând. Rugăciunile sfinţilor sunt atât de importante încât însoţesc închinarea înaintea Mielului a celor patru făpturi vii şi a celor douăzeci şi patru de bătrâni în momentul când Mielul deschide cartea cu peceţi. Învăţăm de aici că rugăciunile sfinţilor se califică pentru cer numai în măsura în care corespund integral voii lui Dumnezeu. Calificativul de bătrân atribuit celor 24 de sfinţi speciali, corespunzători celor 24 de cete de preoţi din 1 Cronici 24, nu se referă la bătrâneţe în sens pământesc, ca un rezultat al păcatului strămoşesc, ci este considerăm noi o demnitate cerească pe care Dumnezeu o recunoaşte şi o acordă în mod deosebit anumitor slujitori ai Săi din poporul Israel. Domnul să ne ajute pe fiecare, ca prin rugăciunile şi slujirea noastră creştină, să ne aducem aportul personal în lucrarea la care El ne-a chemat.