RUGĂCIUNEA CA O PLÂNGERE ÎN CARE MAI EXISTĂ TOTUŞI O RAZĂ DE SPERANŢĂ

Plâng. 3.19-26 Gândeşte-te la necazul şi suferinţa mea, la pelin şi la amărăciune! Când îşi aduce aminte sufletul meu de ele, este mâhnit în mine. Iată ce mai gândesc în inima mea şi iată ce mă face să mai trag nădejde: bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă. Şi credincioşia Ta este atât de mare! „Domnul este partea mea de moştenire”, zice sufletul meu; de aceea nădăjduiesc în El. Domnul este bun cu cine nădăjduieşte în El, cu sufletul care îl caută. Bine este să aştepţi în tăcere ajutorul Domnului.

Profetul Ieremia îşi continuă rugăciunea sa către Domnul din mijlocul necazului şi suferinţei sale, pe care le numeşte în stil metaforic pelin şi amărăciune. Dar dintrodată accentul se schimbă şi apare în inima sa raza speranţei de mai bine cu privire la bunătăţile matinale ale lui Dumnezeu, la îndurările şi credincioşia care sunt, evident, mult mai mari decât pelinul şi amărăciunea. Aşadar putem susţine faptul indubitabil că s-a petrecut o minune cu inima profetului când i s-a revelat pur şi simplu bunătatea, îndurările şi credincioşia Părintelui ceresc. E ca şi cum ar fi cugetat în inima sa la promisiunile restaurării lui Israel şi la legământul avraamic care mai era valabil şi în ziua când babilonienii au distrus Iuda şi au dărâmat Templul din Ierusalim. De aceea profetul afirmă în rugăciune: „Domnul este partea mea de moştenire!” În concluzie este un lucru minunat să nădăjduim în Dumnezeu chiar şi în timpul suferinţelor când unii dintre semenii noştri, poate chiar şi noi înşine, ne vor considera părăsiţi de Dumnezeu. De această nădejde s-a agăţat cu toată puterea şi dreptul Iov când a suferit aproape un an de zile consecinţele părăsirii sale de către Dumnezeu, care l-a lăsat pe mâna Satanei. În final Iov a triumfat şi Dumnezeu l-a răsplătit din plin. De aceea să primim şi noi concluzia profetului Ieremia: „Bine este să aştepţi în tăcere ajutorul Domnului.”