RUGĂCIUNEA CA O MAGNIFICARE (PREAMĂRIRE)

Luca 1.46-55 Şi Maria a zis: „Sufletul meu măreşte pe Domnul şi mi se bucură duhul în Dumnezeu, Mântuitorul meu, pentru că a privit spre starea smerită a roabei Sale. Căci iată, că de acum încolo, toate popoarele mă vor numi fericită, pentru că Cel Atotputernic a făcut lucruri mari pentru mine. Numele Lui este sfânt şi îndurarea Lui se întinde din neam în neam peste cei ce se tem de El. El a arătat putere cu braţul Lui; a risipit gândurile pe care le aveau cei mândri în inima lor. A răsturnat pe cei puternici de pe scaunele lor de domnie, şi a înălţat pe cei smeriţi. Pe cei flămânzi i-a săturat de bunătăţi, şi pe cei bogaţi i-a scos afară cu mâinile goale. A venit în ajutorul robului Său Israel, căci Şi-a adus aminte de îndurarea Sa cum făgăduise părinţilor noştri- faţă de Avraam şi sămânţa lui în veci.”

Cântarea Mariei este un imn închinat lui Dumnezeu pentru harul care i-a fost dat de a fi mama lui Isus, născut din Duhul Sfânt ca Fiu al Tatălui ceresc. În El se împlinesc toate profeţiile Scripturii şi efectul acestor mari lucrări dumnezeieşti ar trebui să producă în inima noastră smerenie cum s-a întâmplat şi cu inima Mariei. Prin strofele inspirate ale cântării sale Maria întrezăreşte viitorul fericit care îi este rezervat în Împărăţia cerurilor. Aceste „lucruri mari” pe care Domnul le-a făcut în viaţa Fecioarei ar trebui căutate şi în vieţile noastre ca să le putem împărtăşi cu alţi oameni pentru mântuirea şi iertarea lor de păcate. Toate aceste experienţe ale harului divin descriu cu lux de amănunte sfinţenia lui Dumnezeu şi în egală măsură şi îndurarea cu care ne-a căutat în prăpastia păcatelor noastre. Întinderea îndurării lui Dumnezeu din neam în neam, cum sună cântarea, este o prevestire a Evangheliei Domnului Isus care va fi vestită tuturor naţiunilor şi grupurilor etnice. Evanghelia risipeşte gândurile mândriei omeneşti şi-l ajută pe păcătos să se smerească la piciorul crucii unde Hristos moare pentru el. Cei puternici sunt în opoziţie cu cei smeriţi, dar aceştia din urmă au, în final, câştig de cauză pentru că Dumnezeu îi răstoarnă pe cei dintâi. Cei flămânzi după neprihănire primesc bunătăţile mântuirii lui Dumnezeu, în timp ce bogaţii lumii vor rămâne cu nimic fiind scoşi afară de mâna Domnului. Maria vede, prin Duhul Sfânt, toate aceste minuni în contextul ajutorului dat de Dumnezeu robului Său Israel, în virtutea Legământului încheiat cu Avraam şi urmaşii acestuia. Să fim, deci, şi noi credincioşi Aceluia care „nu Se poate tăgădui singur” (2 Tim. 213).