RUGĂCIUNEA CA O CERERE A BUCURIEI

Col. 1.3-8 Mulţumim lui Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru, Isus Hristos, căci ne rugăm neîncetat pentru voi şi am auzit despre credinţa voastră în Hristos Isus şi despre dragostea pe care o aveţi faţă de toţi sfinţii, din pricina nădejdii care vă aşteaptă în ceruri şi despre care aţi auzit mai înainte în Cuvântul adevărului Evangheliei, care a ajuns până la voi şi este în toată lumea, unde dă roade şi merge crescând, ca şi între voi. Şi aceasta, din ziua în care aţi auzit şi aţi cunoscut harul lui Dumnezeu, în adevăr, cum aţi învăţat de la Epafras, preaiubitul nostru tovarăş de slujbă. El este un credincios slujitor al lui Hristos pentru voi şi ne-a vorbit despre dragostea voastră în Duhul.

Apostolul Pavel nu vizitase încă Biserica din Colose la momentul scrierii aceste epistole în care Duhul Sfânt Îl portretizează pe Hristosul Bisericii. Toate informaţiile de care dispunea Pavel proveneau de la Epafras, un membru al comunităţii din Colose plin de râvnă pentru Evanghelie. Ca de obicei apostolul Pavel îi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru creştinii coloseni bazându-se pe credinţa lor în Hristos şi pe dragostea pe care o manifestau în relaţiile cu ceilalţi credincioşi. Amintind şi de nădejdea colosenilor cu privire la venirea din ceruri a Domnului Isus apostolul explică maturitatea lor spirituală ca rod al vestirii Evangheliei. Epafras era un exemplu concret cu privire la efectul ascultării Evangheliei în viaţa unui om credincios. El răspândea veşti bune despre confraţii săi din Colose şi l-a determinat pe Pavel să mijlocească cu multă ardoare pentru coloseni. Este evident că veştile bune despre copiii lui Dumnezeu aduc întotdeauna bucurie şi sunt mobilizatoare la şi mai multă rugăciune. Pe lângă faptul că Epafras era un om rugativ pentru ai săi el mai lucra şi cu darul de învăţător în Biserică prin care credinţa multora a fost consolidată în Hristos. Cuvântul lui Dumnezeu ne ajută să dezvoltăm o viaţă de rugăciune în lumina Duhului Sfânt, pe baza făgăduinţelor Scripturii. Pavel menţionează în versetele de mai sus cu satisfacţie spiritualitatea colosenilor datorită lucrării învăţătorului Epafras. Astfel dragostea lor nu era una firească, un foc de paie trecător, ci era o dragoste adevărată care izvora din Duhul Sfânt şi continua să se manifeste prin faptele lor bune. Aceasta este şi nevoia primordială a Bisericii zilelor noastre. Dumnezeu să ne ajute pe toţi să ne întoarcem la faptele dragostei dintâi.