RUGĂCIUNEA BISERICII PENTRU PETRU AFLAT ÎN TEMNIŢĂ

Fapte 12.5; 12-17 Deci, Petru era păzit în temniţă, şi Biserica nu înceta să înalţe rugăciuni către Dumnezeu pentru el... . După ce şi-a dat bine seama de cele întâmplate, s-a îndreptat spre casa Mariei, mama lui Ioan, zis şi Marcu, unde erau adunaţi mulţi laolaltă şi se rugau. A bătut la uşa care dădea în pridvor; şi o slujnică, numită Roda, a venit să vadă cine e. A cunoscut glasul lui Petru; şi, de bucurie, în loc să deschidă, a alergat înăuntru să dea de veste că Petru stă înaintea porţii. „Eşti nebună!”, i-au zis ei. Dar ea stăruia şi spunea că el este. Ei, dimpotrivă, ziceau: „Este îngerul lui.” Petru însă bătea mereu. Au deschis şi au rămas încremeniţi când l-au văzut. Petru le-a făcut semn cu mâna să tacă, le-a istorisit cum îl scosese Domnul din temniţă şi a zis: „Spuneţi lucrul acesta lui Iacov şi fraţilor.” Apoi a ieşit şi s-a dus în alt loc.

Solidaritatea Bisericii din Ierusalim cu Petru care se afla închis în temniţă pentru credinţă este cea mai potrivită motivaţie pentru rugăciune. Întemniţarea apostolului era o încercare atât pentru păstor cât şi pentru turma acestuia. Luca ne vorbeşte atât despre paza soldaţilor cât şi despre rugăciunea Bisericii care activa paza lui Dumnezeu pentru cel închis. Prima nu era atât de prietenoasă, dar a doua a fost atât de eficientă încât Dumnezeu a trimis un înger din cer ca să-l scoată pe Petru din închisoare. Cu siguranţă Domnul mai avea nevoie de el până în ziua când, potrivit înştiinţării primite de la Mântuitorul, avea să fie dus de alţii pe calea martirajului. Eliberarea aceasta realizată de înger este una care nu se repetă oricând pentru cei aflaţi în suferinţa impusă de prigonitori. Dumnezeu este suveran peste felul în care alege să răspundă rugăciunilor noastre. Uneori chiar şi tăcerea sau întârzierea pot să ne surprindă pe noi ca oameni ai rugăciunii. Datoria noastră când ne rugăm pentru slujitorii Evangheliei care sunt persecutaţi pentru credinţă este să credem că Dumnezeu intervine în ajutorul acestora aşa cum crede El de cuviinţă. În cazul de faţă Dumnezeu a îngăduit ca Iacov, fratele lui Ioan, să fie martirizat de către Irod, iar Petru să fie scos din temniţă viu şi nevătămat. Când a venit la casa Mariei, unde fraţii îl sprijineau în rugăciune, Petru a stat câteva minute bune în faţa acelei porţi de lemn până i s-a deschis. I s-a deschis mai repede poarta de fier, prin îngerul lui Dumnezeu, decât poarta de lemn a casei unde erau adunaţi confraţii săi. Acum încercarea, pentru cei dinăuntru, suna cam aşa: „E prea frumos să fie adevărat ce ne spune Roda”, şi-or fi zis fraţii unii către alţii. Dar Roda nu s-a lăsat şi i-a deschis uşa lui Petru care, după ce a povestit totul, a plecat grăbit în noapte într-un loc secret ca să se ascundă de furia lui Irod. Vedem şi în acest eveniment o colaborare divino-umană, în care omul salvat de înger îşi face partea lui şi se ascunde în liniştea nopţii undeva ca să nu-l găsească agenţii lui Irod. Nu toţi fraţii erau prezenţi la rugăciune în noaptea aceea. Celor prezenţi Petru, înainte de a pleca, le trasează sarcina să-i anunţe pe Iacov, fratele Domnului, şi pe ceilalţi apostoli că Dumnezeu l-a salvat de la moarte.