RUGĂCIUNE ŞI POST

Marcu 2.18 Ucenicii lui Ioan şi fariseii obişnuiau să postească. Ei au venit şi au zis lui Isus: „Pentru ce ucenicii lui Ioan şi ai fariseilor postesc, iar ucenicii Tăi nu postesc?” Marcu 9.29 „Acest soi de draci”, le-a zis El, „nu poate ieşi decât prin rugăciune şi post.”

Prezenţa cu trupul printre ucenici a Domnului Isus i-a scutit pe aceştia de folosirea disciplinei postului, nu însă şi de rugăciune. Ucenicii lui Ioan par să sugereze ideea că postul în general, şi al ucenicilor în special, este o contribuţie personală serioasă la desăvârşirea sfinţeniei în viaţa celor ce îl practică. Noi ştim din alte texte biblice că fariseii făcuseră din sistemul zeciuielilor şi al postului un motiv de laudă personală. Mântuitorul nu i-a lăudat pe farisei din acest motiv, dimpotrivă, i-a acuzat de ipocrizie. De aici s-ar putea trage concluzia că necesitatea de a posti în viaţa noastră nu este o idee importată din experienţa altora, ci mai degrabă un impuls sau un îndemn al Duhului Sfânt pentru nevoile lucrării Evangheliei sau în anumite cazuri de urgenţă majoră. În Marcu 9.29 Domnul Isus răspunde ucenicilor Săi la întrebarea: „Noi de ce n-am putut să scoatem duhul acesta?” Era vorba de un eşec al ucenicilor cu privire la exorcizarea unui băiat demonizat adus de tatăl lui înaintea lor. În acest caz Isus precizează că ucenicilor le-a lipsit atât rugăciunea cât şi postul. Fiecare dintre noi suntem uneori confruntaţi cu astfel de eşecuri în lucrarea de slujire la care ne-a chemat Dumnezeu. Eşecurile noastre pot avea diverse cauze, dar toate acestea ar trebui să ne aducă în faţa Domnului pentru explicaţii şi soluţii la problemele reale. O problemă poate fi rezolvată între noi şi Dumnezeu, între noi şi familia noastră, sau între noi şi Biserica în care slujim, doar cu condiţia să o recunoaştem înaintea Domnului. Aşa au făcut ucenicii şi aşa trebuie să facem şi noi.