RUGĂCIUNE ŞI PERSEVERENŢĂ

1 Regi 18.41-45 Apoi Ilie i-a zis lui Ahab: „Suie-te, mănâncă şi bea, căci se aude vuiet de ploaie.” Ahab s-a suit să mănânce şi să bea. Dar Ilie s-a suit pe vârful Carmelului şi, plecându-se la pământ, s-a aşezat cu faţa între genunchi şi a zis slujitorului său: „Suie-te şi uită-te înspre mare.” Slujitorul s-a suit, s-a uitat şi a zis: „Nu este nimic!” Ilie i-a zis de şapte ori: „Du-te iarăşi.” A şaptea oară, slujitorul i-a zis: „Iată că se ridică un mic nor din mare, ca o palmă de om.” Ilie i-a zis: „Suie-te şi spune lui Ahab: „Înhamă şi coboară-te, ca să nu te oprească ploaia.” Peste câteva clipe, cerul s-a înnegrit de nori, a început vântul şi a venit o ploaie mare. Ahab s-a suit în car şi a plecat la Izreel. Şi mâna Domnului a venit peste Ilie, care şi-a încins mijlocul şi a alergat înaintea lui Ahab până la intrarea în Izreel.

Acest pasaj descrie rugăciunea lui Ilie pentru revenirea ploilor în Israel după trei ani şi jumătate de secetă cumplită. Oamenii fuseseră nevoiţi să-şi omoare animalele întrucât iarba de pe câmp pentru hrana lor se uscase. După marea biruinţă de pe Carmel împotriva profeţilor lui Baal, Dumnezeu a decis, prin rugăciunea lui Ilie să dea din nou ploaie pe pământul lui Israel. Ilie fusese înştiinţat prin Duhul de acest lucru. El a crezut cuvântul înştiinţării divine şi s-a suit la înălţime să se roage Domnului şi să-I amintească promisiunea făcută. Slujitorul profetului verifica rezultatul rugăciunii. De abia a şaptea oară pe cer a apărut un singur nor cât o palmă de om, şi apoi tot cerul s-a înnegrit de nori şi a început o ploaie puternică după ce vântul începuse să sufle în atmosferă. Ahab s-a confruntat cu ploaia, dar în loc să-i mulţumească lui Ilie că, din punct de vedere meteorologic, ţara a revenit la normalitate, el s-a dus la Izreel, să-l pârască la soţia sa pe profet pentru că i-a ucis pe profeţii lui Baal. De aici tragem concluzia că niciodată oamenii răi nu vor aprecia cum se cuvine binecuvântările lui Dumnezeu.