text Devotionale

RUGĂCIUNE PENTRU PACE

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Corneliu Livanu

Is. 26.1-12 În ziua aceea, se va cânta următoarea cântare în ţara lui Iuda: „Avem o cetate tare; Dumnezeu a pus mântuirea ca ziduri şi întăritură. Deschideţi porţile, ca să intre neamul cel neprihănit şi credincios. Celui cu inima tare, Tu-i chezăşuieşti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine. Încredeţi-vă în Domnul pe veci, căci Domnul Dumnezeu este Stânca veacurilor. El răstoarnă pe cei ce locuiesc pe înălţimi, El smereşte cetatea îngâmfată; o doboară la pământ şi o aruncă în ţărână. Piciorul o va călca, picioarele săracilor, paşii celor asupriţi.” Calea dreptului este neprihănirea; Tu, care eşti fără prihană, netezeşti cărarea dreptului. De aceea Te aşteptăm, Doamne, şi pe calea judecăţilor Tale; sufletul nostru suspină după Numele Tău şi după amintirea Ta. Sufletul meu Te doreşte noaptea şi duhul meu Te caută înăuntrul meu. Căci, când se împlinesc judecăţile Tale pe pământ, locuitorii lumii învaţă dreptatea. Dacă ierţi pe cel rău, el totuşi nu învaţă neprihănirea, se dedă la rău în ţara în care domneşte neprihănirea şi nu caută la măreţia Domnului. Doamne, mâna Ta este puternică dar ei n-o zăresc! Dar vor vedea râvna Ta pentru poporul Tău şi vor fi ruşinaţi; da, focul îi va arde pe vrăjmaşii Tăi. Dar nouă, Doamne, Tu ne vei da pace, căci ai şi împlinit toate lucrurile pentru noi.

Rugăciunea pentru pace din Isaia 26, având tot un caracter profetic ca şi cea din capitolul anterior, Îl compară pe Dumnezeul lui Israel cu o cetate de scăpare pe care duşmanii nu o mai pot demola. Zidurile mântuirii lui Dumnezeu pentru Israel sunt bine întărite de Duhul Sfânt întrucât Israelul a fost curăţit prin marele necaz de toţi cei răzvrătiţi şi neascultători şi acum naţiunea este pregătită pentru intrarea în mia de ani. Pentru aceasta însă fiecare evreu, curăţit prin focul încercării, trebuie să-şi deschidă poarta inimii pentru Împăratul Isus Hristos care va veni, de data aceasta, ca Leu din seminţia lui Iuda. Dumnezeu îi garantează pacea doar credinciosului care se încrede în El deoarece preţul acesteia a fost plătit pe Calvar prin crucea lui Hristos. Împărăţia lui Hristos va prin excelenţă o împărăţie a dreptăţii desăvârşite deoarece Împăratul ei este neprihănit şi biruitor. Profetul Isaia suspină în duhul rugăciunii sale după Dumnezeu, pe care însă nu-L caută în sferele cereşti, ci în interiorul fiinţei sale. De aceea Domnul Isus declara, în vremea misiunii mesianice când era pe pământ, că Împărăţia nu vine pentru a impresiona privirile fizice, ci ea se află chiar în interiorul nostru. Acest adevăr biblic ne îndeamnă la introspecţie şi meditaţie la Cuvântul lui Dumnezeu pe care Duhul Sfânt îl foloseşte ca să ne pună în părtăşia cu Domnul Isus. Rugăciunea aceasta ne explică şi motivul de ce omul cel rău nu poate fi iertat fără pocăinţă. Speranţa profetului este mâna lui Dumnezeu care va lupta pentru Israel şi pentru toţi credincioşii, în ciuda faptului că oamenii cei răi nu văd şi nu recunosc niciodată lucrul acesta. Să mulţumim Domnului pentru pacea Sa şi pentru protecţia invizibilă pe care ne-o acordă.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>