RUGĂCIUNE PENTRU O CĂLĂTORIE REUŞITĂ

Rom. 1.8-10 Mai întâi mulţumesc Dumnezeului meu, prin Isus Hristos, pentru voi toţi, căci credinţa voastră este vestită în toată lumea. Dumnezeu, căruia îi slujesc în duhul meu, în Evanghelia Fiului Său, îmi este martor că vă pomenesc neîncetat în rugăciunile mele şi cer totdeauna ca, prin voia lui Dumnezeu, să am în sfârşit fericirea să vin la voi.

În primul capitol al Epistolei către Romani apostolul Pavel plănuieşte, cu rugăciune de mulţumire, o primă vizită în Biserica din Roma. Se apropia de finalul celei de a treia călătorii misionare şi, în drumul spre Spania, dorea să viziteze şi Roma, capitala imperiului roman. Despre credinţa membrilor Bisericii din Roma Pavel auzise în mai multe ocazii, dar acum doreşte să-i şi viziteze şi tocmai de aceea se roagă pentru ei. Unii spun că probabil unii dintre creştinii romani s-au convertit în ziua Cincizecimii când erau prezenţi la Ierusalim. Alţii avansează ideea că anumiţi convertiţi îşi datorează naşterea din nou la predicile lui Petru sau ale lui Pavel, dar în diferite Biserici ale oraşelor Asiei Mici. Aceştia cu timpul s-au stabilit în Roma şi au devenit membri marcanţi ai Bisericii pe care apostolul Pavel dorea să o viziteze, dar nu oricum, ci „prin voia lui Dumnezeu”. Fericirea părtăşiei frăţeşti are la bază „unitatea Duhului, prin legătura păcii”. Dar aşa cum se întâmplă mai totdeauna planul omului nu se potriveşte cu realitatea din teren. Pavel a ajuns în Roma, dar nu ca cetăţean liber, ci ca întemniţat. Un sol al lui Hristos în lanţuri este o ciudăţenie pe care numai o lume care zace în cel rău o poate oferi istoriei. Luca îşi încheie Faptele nu în mod definitiv, ci în mod abrupt scriind următoarele despre inimosul apostol al Neamurilor: „Pavel a rămas doi ani întregi (la Roma, n. n.) într-o casă pe care o luase cu chirie. Primea pe toţi care veneau să-l vadă, propovăduia Împărăţia lui Dumnezeu şi învăţa pe oameni, cu toată îndrăzneala şi fără nicio piedică, cele privitoare la Domnul Isus Hristos.” (Fapte 28.30-31)