RUGĂCIUNE PENTRU CREDINŢĂ

Mat. 21.18-22 Dimineaţa, pe când Se întorcea în cetate, I-a fost foame. A văzut un smochin lângă drum şi S-a apropiat de el; dar n-a găsit decât frunze şi i-a zis: „De acum încolo, în veac să nu mai dea rod din tine!” Şi îndată smochinul s-a uscat. Ucenicii, când au văzut acest lucru, s-au mirat şi au zis: „Cum de s-a uscat smochinul acesta într-o clipă?” Drept răspuns, Isus le-a zis: „Adevărat vă spun că, dacă veţi avea credinţă şi nu vă veţi îndoi, veţi face nu numai ce s-a făcut smochinului acestuia; ci chiar dacă aţi zice muntelui acestuia: „Ridică-te de aici şi aruncă-te în mare”, se va face. Tot ce veţi cere cu credinţă, prin rugăciune, veţi primi.”

Uscarea din rădăcini a smochinului blestemat de Domnul Isus este o formidabilă lecţie de credinţă pentru ucenici. Aceasta este credinţa ca dar al Duhului Sfânt. Ce L-a determinat pe Domnul Isus să ia o decizie atât de dură faţă de smochinul acela? El îi cunoştea viitorul său sterp, fără rod. El avea frunze, deci consumase sărurile minerale din sol, dar fără rod. A venit Stăpânul care a creat universul şi pomul nu I-a oferit niciun rod. N-avea nimic. Să fi fost vinovat proprietarul uman al acelui pom care, din lăcomie, a cules toate rodele şi lui Isus nu I-a mai lăsat niciun rod? Nu numai prezentul dar şi viitorul acelui smochin era compromis. Domnul face declaraţia de tip anatema: „De acum încolo în veac să nu mai dea rod din tine!” Cu alte cuvinte nu numai pomul ci şi pământul în care i s-au înfipt rădăcinile a ajuns să fie blestemat. Asta ne aduce aminte de păcatul lui Adam din grădina Edenului. Tot pământul a fost blestemat din pricina păcatului său. Domnul Isus a venit ca să ridice acest blestem luându-l asupra Lui când murea pe cruce pentru noi. Smochinul a fost blestemat şi paguba era a propietarului vremelnic respectiv. Adevăratul proprietar al întregului pământ este Dumnezeu Însuşi. Ucenicii s-au mirat de uscarea smochinului, dar mai degrabă ar trebui să ne mirăm, atât ei cât şi noi, de puţina noastră credinţă pe care adeseori Mântuitorul o incriminează. Necredinţa noastră Îl face neroditor chiar pe Duhul Sfânt în viaţa noastră. Necredinţa ne lipseşte de răspunsurile mult aşteptate la rugăciuni. Necredinţa spune: „Toate rămân aşa cum erau de la începutul zidirii” (2 Pet. 3.4). Credinţa adevărată spune însă altceva: „Munţii se vor muta din loc în urma rugăciunilor voastre.” În profeţia lui Mica 4.1 citim, nu fără uimire, următoarele precizări apocaliptice cu privire la relieful Israelului în Împărăţia de o mie de ani: „În vremurile de pe urmă, muntele Casei Domnului va fi întemeiat tare ca cel mai înalt munte, se va înălţa deasupra dealurilor şi popoarele vor veni grămadă la el.” Actualmente Muntele Templului nu cunoaşte astfel de altitudini, dar când va reveni Împăratul ceresc în glorie, ca Mesia pe tronul lui David în Ierusalim, lucrurile se vor schimba complet din punct de vedere geografic şi geologic. Transformările puternice ale plăcilor tectonice din zona Orientului Apropiat vor înălţa Muntele Domnului încât acesta va deveni cel mai înalt de pe pământ. Vă daţi seama că în aceste condiţii de cutremur purificator moscheile arabilor nu-şi vor mai putea găsi locul pe Muntele Templului. Credinţa lui Isus, şi în Isus, poate să facă astfel de minuni, dar toate la timpul lor pentru folosul Împărăţiei mileniale. Slăvit să fie Domnul!