RUGĂCIUNE ÎNAINTEA LUPTEI CU FILISTENII

1 Sam. 14.35-43 Saul a zidit un altar Domnului: acesta a fost cel dintâi altar pe care l-a zidit Domnului. Saul a zis: „Să ne coborâm în noaptea aceasta după filisteni, să-i jefuim până la lumina zilei şi să nu lăsăm să rămână unul măcar.” Ei au zis: „Fă tot ce vei crede!” Atunci preotul a zis: „Să ne apropiem aici de Dumnezeu.” Şi Saul a întrebat pe Dumnezeu: „Să mă cobor după filisteni? Îi vei da în mâinile lui Israel?” Dar în clipa aceea El nu i-a dat niciun răspuns. Saul a zis: „Apropiaţi-vă aici, toate căpeteniile poporului; căutaţi şi vedeţi de cine şi cum a fost săvârşit păcatul acesta astăzi. Căci viu este Domnul, Izbăvitorul lui Israel: chiar dacă l-ar fi săvârşit fiul meu Ionatan, va muri.” Şi nimeni din tot poporul nu i-a răspuns. Atunci a zis întregului Israel: „Aşezaţi-vă voi de o parte; şi eu şi fiul meu Ionatan vom sta de cealaltă.” Şi poporul a zis lui Saul: „Fă ce vei crede.” Saul a zis Domnului: „Dumnezeul lui Israel, arată adevărul.” Sorţul a căzut pe Ionatan şi pe Saul; şi poporul a scăpat. Saul a zis: „Aruncaţi sorţii între mine şi fiul meu Ionatan.” Şi sorţul a căzut pe Ionatan. Saul i-a zis lui Ionatan: „Spune-mi ce-ai făcut.” Ionatan i-a mărturisit şi a zis: „Am gustat puţină miere, cu vârful toiagului pe care îl aveam în mână: iată-mă, voi muri.”

Saul a zidit un altar şi noi credem că altarul face parte din familia cuvântului rugăciune. În capitolul 13 din 1 Samuel ni se spune că deja împăratul Saul păcătuise şi Dumnezeu, prin profetul Samuel, îi arătase „cartonaşul galben”: „Ai lucrat ca un nebun şi n-ai păzit porunca pe care ţi-o dăduse Domnul Dumnezeul tău. Domnul ar fi întărit pe veci domnia ta peste Israel; dar acum domnia ta nu va dăinui. Domnul Şi-a ales un om după inima Lui şi Domnul l-a rânduit să fie căpetenia poporului Său, pentru că n-ai ascultat ce-ţi poruncise Domnul.” Tot ce se întâmplă mai departe până în capitolul 15, inclusiv, se află sub semnul acestui verdict divin trist şi foarte dur: Saul avea să fie lepădat de Domnul ca împărat. Era doar o problemă de timp pentru ca lucrul acesta să fie certificat prin fapte. Chiar dacă el construise primul altar pentru Domnul, n-a contat prea mult pentru că n-avea un altar similar în inima lui. Drept dovadă a rostit acel blestem neînţelept, şi anume că, oricine va mânca pâine până seara va fi blestemat. N-a consultat pe nimeni în această privinţă şi s-a dat prea mare neprihănit înaintea lui Dumnezeu, punând în pericol chiar viaţa fiului său Ionatan, prin care Domnul dăduse o mare biruinţă poporului. Scena aceasta pare o anticipare a unei situaţii din Noul Testament când, în Biserică, Pavel observă că cel firesc prigoneşte pe cel duhovnicesc. În corectitudinea şi sinceritatea sa Ionatan a zis: „Iată-mă, voi muri!” De fapt, el nu mâncase pâine, ci doar puţină miere cu vârful toiagului său. Poporul însă având mintea mai clară a observat ridicolul situaţiei în care se afla regele Saul şi l-a apărat pe Ionatan scoţându-l de la moarte. Învăţăm de aici să fim atenţi cu juruinţele pe care le facem înaintea Domnului, apropo şi de cazul lui Iefta, şi să admitem că, uneori în luptele credinţei, Dumnezeu ne dă biruinţa prin persoane la care nu ne aşteptăm.