text Devotionale

Rugăciune (4)

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Nănău Adinuţa

          Vin acum înaintea Ta Doamne, cu bucurie şi veselie în suflet, ca să laud, să înalţ, să binecuvântez pe Domnul domnilor, pe Împăratul împăraţilor, pe Dumnezeul nostru al tuturor, a cărei împărăţie este veşnică.

            Doamne Dumnezeul nostru, Tu eşti Dumnezeu în ceruri şi pe pământ şi Tu stăpîneşti peste toate împărăţiile neamurilor. Tu ai în mână tăria şi puterea, aşa că nimeni nu Ţi se poate împotrivi. Tu ai izgonit pe cel rău din inima noastră şi ne-ai zidit ca un lăcaş sfânt pentru Numele Tău şi ne-ai învăţat că dacă va veni peste noi vreo nenorocire, să strigăm la Tine din mijlocul strâmtorării noastre şi Tu ne vei asculta şi ne vei mântui.

            O, Doamne Dumnezeule Adevărat, judecă-i Tu pe cei răi, Luptă-Te Tu cu cei ce vor să ne ia viaţa, căci noi suntem fără putere, dar ochii noştri sînt îndreptaţi spre Tine şi numai Tu Doamne , ne poţi ajuta.Tu eşti Stânca noastră, Tu eşti Turnul nostru de scăpare, căci ajutorul numai de la Tine Doamne poate veni.

             Întăreşte-ne cu putere prin Duhul Tău Cel Sfînt, pe omul dinlăuntrul nostru, aşa încât Isus Hristos să locuiască în inima noastră prin credinţă. La Tine îmi înalţ sufletul, în Tine mă încred Dumnezeule că nu vom fi daţi de ruşine.

              Pentru Numele Tău Doamne, Tu ne vei călăuzi şi ne vei povăţui, ne vei arăta Căile Tale, ne vei învăţa Cărările Tale, ne vei purta în Adevărul Tău şi ne vei învăţa, Căci Tu eşti Dumnezeul Mântuirii noastre, Tu eşti întotdeauna Nădejdea noastră. De aceea vin acum înaintea Ta Doamne, cu bucurie şi veselie în suflet, ca să laud, să înalţ, să binecuvîntez, pe Domnul domnilor, pe Împăratul împăraţilor, Pe Dumnezeul nostru al tuturor, a cărei împărăţie nu va avea sfîrşit.

               AMIN 

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>