Responsabilitatea personală

  [Chiar dacă] ar fi în mijlocul ei Noe, Daniel şi Iov, pe viaţa Mea, zice Domnul, Dumnezeu, că n-ar scăpa nici fii, nici fiice, ci numai ei şi-ar mântui sufletul prin neprihănirea lor. (Ezechiel 14:20)

   Mântuirea este un act strict personal, la fel cum este și pierderea mântuirii. Referirea din textul de astăzi la Noe, Daniel și Iov exprimă cu claritate acest lucru. Unii ar putea fi ispitiţi să creadă că acești trei mari bărbaţi ai Vechiului Testament ar fi putut transfera în contul descendenţilor lor anumite merite. Realitatea este totuși că ei nu s-au putut mântui decât pe ei înșiși. Nimeni altcineva nu a fost mântuit în baza neprihănirii lor.

   Noe a fost numit „om neprihănit și fără pată” și „propovăduitor al neprihănirii”; Daniel a fost un model remarcabil de viaţă neprihănită, un om în care nu s-a găsit nicio greșeală; Iov nu a păcătuit în pofida multelor necazuri și suferinţe prin care a trecut. Dar fiecare a primit mântuirea individual. Aceasta nu înseamnă totuși că ei nu au ajutat la mântuirea altora. Noe și-a salvat fiii și fiicele, Daniel a avut fără îndoială o influenţă bună asupra celor trei prieteni ai săi și asupra altor evrei.

   De aceea ne preţuiește Dumnezeu pe fiecare în parte; de aceea Se ocupă de noi personal. Singurul mod de a acţiona responsabil faţă de Hristos și faţă de adevărul din Cuvântul Sfânt este să procedăm ca Pavel: când i s-a descoperit lumina, a luat imediat decizia de a-L urma pe Hristos. Dacă evităm să luăm această decizie, săvârșim cel mai mare păcat. Ceea ce ne interesează nu este ce spun oamenii, ci ceea ce așteaptă Domnul Hristos de la noi.

   Adevărul a ajuns la ușa noastră și nu are rost să așteptăm dovezi mai mari și mai convingătoare, pentru că nu vor veni. Este alarmant când începem să ne amăgim cu ideea că nu avem de ce ne teme atâta timp cât avem de partea noastră o mare majoritate; este îngrijorător când ne pregătim candelele la fel ca fecioarele nechibzuite și când ajungem să credem că tot ce trebuie să facem este să participăm la activităţile bisericii, fără să ne dedicăm conștient și total Domnului nostru. Să fim sinceri: vom ieși biruitori din timpul strâmtorării numai în condiţiile în care Îi vom fi jurat credinţă lui Dumnezeu în mod individual și numai dacă nu ne vom fi încălcat acest jurământ.