text Devotionale

Respectul faţă de aproapele

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Alexandrina Tulics

Respectul faţă de aproapele

   Nu demult, am auzit o predică a unui frate pastor care spunea în ce depresie a fost adus de "rularea" unor vorbe neadevărate şi murdare spuse în jurul lui. Cu suferinţă amară, spunea căci tocmai cei cărora le acordase încrederea frăţească şi socială l-au adus în această situaţie. Era în urma unui tratament psihiatric după cele suferite pe nedrept. Stau şi mă gândesc... oare Domnului Îi place această situaţie când El, l-a aşezat în turmă slujitor şi apoi să fie "muşcat", scuipat, de ea? Nu la oameni creştini l-a făcut slujitor? De ce s-au comportat astfel cu el? Ce urmăreau? Puterea, rezistenţa pastorului la "temperaturi înalte"? Oare, nu oricare suflet care ţi s-a dat ca şi tovarăş de jug (nu neapărat pastor!) are obligaţia de a respecta pe cel de lângă el? De multe ori respectul este medicamentul care salvează şi întreţine relaţia, mai mult decât iubirea. Cred căci oamenii nu sunt puşi împreună pentru a se face să sufere între ei, ca apoi Domnul să scoată pe cineva "biruitor" şi să-l ducă în rai. Cu celălalt ce va face? O să-l întrebe ca şi pe Cain?... Întelg căci ni se cere maturitate spirituală şi aceasta este "nota la purtare" în viaţa personală. Dacă ştim să facem un bine şi nu-l înfăptuim, ni se consideră păcat. Care ar mai fi diferenţa dintre reala bucurie dată de Domnul şi bucuria de a "săruta nuiaua"? S-ar mai putea cineva bucura real? Domnul ne-a creat caracterele ştiind de temperamentul ficăruia dintre noi. Nu vrea să ne şteargă personalitatea pe care ne-a dat-o ci doreşte să se folosească de ea în lucrarea Lui.

   Sunt situaţii ce pot fi rezolvate numai prin bunăvoinţa şi teama de Domnul la care, dacă s-ar găsi sinceritate şi o foame după trăirea adevărului, s-ar vedea rezultate deosebite. Trăim vremuri atât de tulburi încât bucuria ca şi alte daruri va trebui să le "mâncăm" egoist...(?) să nu stârnim nefericirea tovarăşului de lucru care, nu suportă... bucuria ta personală!? Viaţa pe pământ este destul de grea, de aceea nu trebuie să construiesc eu crucea aproapelui meu pentru a-l obliga la suferinţa care o să-l ducă sigur în rai dacă rezistă sub povara ei. Sincer, nu cred căci m-a chemat pe mine Domnul să-l fac pe aproapele meu să sufere ca să-i "asigur" un loc în rai.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>