Refuzul

"Dar ei fara sa le pese de poftirea lui, au plecat: unul la holda lui, altul la negustoria lui" (Mat.22:5).

Cred ca multi dintre noi avem experienta aceasta care ne lasa cu un gust amar, atunci cand suntem refuzati categoric, la prima invitatie. Altii chiar promit, esti pregatit sa-i astepti cu masa pusa si ei nu vin. Mi s-a intamplat de multe ori sa chem persoane la masa, sa ma pregatesc si apoi sa nu vina. Odata am rugat pe un frate sa lase copii sa vina cu noi intr-un parc, si ei sa aiba un timp liber. raspunsul a fost: Multumim de gestul frumos pe care vreti sa-l faceti, dar altadata".

Nici un refuz nu produce bucurie, chiar daca invitatia este facuta cu cele mai bune intentii. Chiar si copilul mic plange cand i se refuza o jucarie, sau sa se catere undeva de unde poate cadea. Sa ne gandim acum la ce simte Dumnezeu, cand cheama pe oameni la mantuire si oamenii gasesc o mie si una de scuze, numai sa nu vina. Pentru ei, nu este importanta invitatia si cheltuiala lui Dumnezeu care a pregatit un ospat de bucate grase si miezoase. Nu este importanta nici relatia lor cu Dumnezeu. Nu le pasa, pur si simplu. De aceea fiecare isi vede mai departe de treburile lor, ca mai inainte.

Pe Dumnezeu l-a costat mantuirea noastra nu o suta, si nici un milion de dolari. Cu dolari nu poti cumpara viata, desi cineva a estimat ca daca s-ar vinde fiecare madular sau organ dintr-un corp uman, omul ar putea fi evaluat la un milion de dolari. Domnul Isus a pecetluit mantuirea noastra cu viata Lui. El s-a facut ca noi, a trait printre oameni, si apoi si-a dat viata pentru ei. Mantuirea este gratis. Adesea oamenii sunt gata sa plateasca o masa la restaurant mult mai scumpa decat cea facuta acasa, ca sa se intoarca de acolo flamanzi, asa cum ni s-a intamplat noua la o nunta. Mantuire este fara nici o plata, pentru ca a platit Domnul Isus pentru noi. El ne-a cumparat inapoi, de la Satan.

Eu am tendinta ca sa nu mai repet invitatia si a doua oara daca sunt refuzata. Dar Dumnezeu ne cheama fara incetare. El nu renunta usor la sufletele noastre. El nu ne vorbeste azi de pe Sinai, in mijlocul traznetelor si fulgerelor. El ne vorbeste azi de un har, de o favoare speciala pe care ne-o da in Fiul Sau. El vrea sa ne fie Tata, sa ne adopte in familia Sa. Vrea sa-si descopere fata de noi bogatiile ascunse ale intelepciunii si indurarii Sale. El vrea sa ne duca in locasurile Sale vesnice, intr-o lumina vesnica si minunata. Vrea sa ne dea pacea in inimile noastre zbuciumate, vrea sa ne imbrace in neprihanirea Fiului Sau. O, cum mai putem rezista ca sa nu ne prabusim la picioarele unui astfel de Dumnezeu? Care Dumnezeu mai ofera ceea ce El ne-a oferit prin Cuvantul Sau? Nu este El indreptatit ca sa pedepseasca pe cei nepasatori si care continua sa traiasca in nelegiuirea lor? El are inca o indelunga rabdare, dar curand si aceasta se va sfarsi. Sa nu ne jucam cu Dumnezeu ca si cu oamenii.

Cand glasul Lui te cheama iar, iubitul meu, asculta,
primeste al iertarii har caci vina ta e multa.
Caci va veni un ceas amar si-o vreme de obida
cand usa marelui Sau har pe veci o sa se-nchida.

Iar tu vei ramanea pe veci in focul de afara,
in plansul nesfarsit sa-ti treci a vecilor povara.
Dar chinul cel mai trist si-amar va fi incredintarea
C-a fost si pentru tine har dar I-ai respins chemarea. (Traian Dorz)

Doamne Tata, Tu esti un Tata asa de bun si ne vrei doar binele. Ajuta-ne sa vrem si noi ce vrei Tu. Amin.