Realitatea umană

Textul - Romani 7:14-25
Versetul de memorat - Romani 7:18

"Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţă să fac binele, dar nu am puterea să-l fac."

Sunt câteva interpretări care au fost sugerate pentru acest text:

1. o reflecţie a vieţii dinainte de convertire;
2. o experienţă a celui mântuit şi nemântuit, care caută pur şi simplu să împlinească Legea;
3. un tablou al luptei lăuntrice a omului firesc între dorinţa naturii lui spirituale de a-l asculta pe Dumnezeu şi dorinţa naturii firii pământeşti de a merge pe calea lui proprie;
4. un proces de creştere în sfinţenie, după convertire.

Ultima interpretare se pare cea mai potrivită. Cu toate că noi putem fi eliberaţi de sentimentul de vinovăţie şi de pedeapsa păcatului, noi nu putem fi liberi de prezenţa păcatului, până la revenirea Domnului.

Ştim cu toţii că Legea este duhovnicească dar în fiinţa lui Pavel se dădea o luptă. El s-a cunoscut pe sine foarte bine. "Ştiu" despre mine, zice Pavel, că "nimic bun nu locuieşte în mine". Deşi avea voinţa să facă binele, vedea că nu are putere să-l înfăptuiască şi sfârşea prin a face ceea ce nu ar fi dorit să facă. Aceasta este experienţa omului căzut şi suntem aşa de familiari cu ea. De câte ori nu am cedat ispitei şi ne-am promis nouă înşine: "niciodată n-o să se mai repete"? Dar păcatul are încă controlul în viaţa noastră şi, chiar dacă legea este bună, noi continuăm să fim răi. Pentru că facem ce nu vrem, asta înseamnă că nimic bun nu locuieşte în noi, chiar dacă avem voinţa, dar nu şi putinţa să îndeplinim binele. Ba mai mult, chiar ne place legea lui Dumnezeu, dupa omul dinlăuntru, dar în mădularele noastre este o lege care se luptă împotriva celei primite de mintea noastră. Pavel s-a văzut într-o stare nenorocită, disperată chiar. Noi toţi ştim ce este bine şi totuşi facem ce este rău şi nu suntem niciodată atât de buni cum ştim că ar trebui să fim. Dar după acest strigăt deznădăjduit, avem un strigăt al biruinţei. Este ca o revelaţie pentru Pavel: "Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Hristos". El nu se vede mai mult condamnat înaintea lui Dumnezeu, căci este socotit neprihănit prin credinţa în lucrarea săvârşită de Hristos. Nu este destul să ştim că suntem păcătoşi şi să voim să nu mai facem păcat. Este ca şi cum am şti diagnosticul unei boli, dar nu am avea şi remediul.

Meditaţia zilei: Dacă ai ajuns la disperare cu tine însuţi, priveşte la Isus.