text Devotionale

Râvna Evangheliei păcii.

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Tinerii Eben-Ezer Castellón
Una din componentele armăturii este: încălțați cu râvna Evangheliei. Protecția membrelor inferioare mereu a fost importantă pentru orice grupare militară. Deplasarea prin diferite trasee perfide a adus conștientizare de o nevoie a îmbunătățirii echipamentului. Precum războiului fizic așa s-a întâmplat în cel spiritual. Îmbunătățirea aceasta pe plan spiritual pentru noi creștinii a fost când Cuvântul s-a întrupat și a umblat printre noi, aducând Vestea Evangheliei pentru răscumpărarea sufletelor noastre. Dar pentru a înțelege mai bine acest aspect, astăzi avem prilejul să privim împreună la următorul pasaj, care se află în: Isaia 52:4-11 4. Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Odinioară, poporul Meu s-a coborât să locuiască pentru o vreme în Egipt, apoi asirianul l-a asuprit fără temei. 5. Şi acum, ce am să fac aici”, zice Domnul, „când poporul Meu a fost luat pe nimic? Asupritorii lui strigă de bucurie”, zice Domnul, „şi cât e ziulica de mare este batjocorit Numele Meu. 6. De aceea, poporul Meu va cunoaşte Numele Meu, de aceea va şti, în ziua aceea, că Eu vorbesc şi zic: ‘Iată-Mă!’” 7. Ce frumoase sunt pe munţi picioarele celui ce aduce veşti bune, care vesteşte pacea, picioarele celui ce aduce veşti bune, care vesteşte mântuirea, picioarele celui ce zice Sionului: „Dumnezeul tău împărăţeşte!” 8. Iată, glasul străjerilor tăi răsună; ei înalţă glasul şi strigă toţi de veselie, căci văd cu ochii lor cum Se întoarce Domnul în Sion. 9. Izbucniţi cu toate în strigăte de bucurie, dărâmături ale Ierusalimului! Căci Domnul mângâie pe poporul Său şi răscumpără Ierusalimul. 10. Domnul Îşi descoperă braţul Său cel sfânt înaintea tuturor neamurilor şi toate marginile pământului vor vedea mântuirea Dumnezeului nostru. 11. Plecaţi, plecaţi, ieşiţi din Babilon! Nu vă atingeţi de nimic necurat! Ieşiţi din mijlocul lui! Curăţiţi-vă, cei ce purtaţi vasele Domnului! Într-o societate plină de fake news, într-o marjă de timp a istoriei moderne fără precedent, unde veștile de război sfârâie la urechile noastre, într-un război împotriva adevărului, noi creștinii suntem chemați să trâmbițăm biruințele Domnului. Acordurile veștilor înspăimântătoare, notele muzicale ale discordiei și instrumentația efervescentă a decadenței morale a cuprins omenirea. Însă noi ca creștini suntem chemați a cânta cântările de laudă, psalmii de pocăință și acordurile iubirii lui Hristos, oamenilor care au pierdut orice speranță. Veștile străjerilor de pe zidurile spirituale sunt cutremurătoare, inamicul se apropie, și cei din garnizoana cetății întreabă: mai este mult străjere din noaptea? Vine dimineața, răspunde străjerul. Soarele pe bolta cerului răsare, inamicul este dat de gol, se ascunde, dar prea târziu, armata lui Dumnezeu atacă, vestea Evangheliei străpunge inima soldaților inamici. Te întreb ostașule: din ce tabără faci parte? Veștile de pe frontul războiului spiritual zboară cu viteza luminii, Dumnezeu împărățește în Sion, capitulează inamicii lepădându-se de armata Satanei, dorind să capete bunăvoința Împăratului, slujindu-L pe vecie. La auzul acestor vești poporul sfânt se înviorează, mesajerii sunt aclamați că vestesc mântuirea Domnului, ostașii sunt încurajați de biruința Lui. Dar te întreb mesajerule care vii de pe front: vestești vestea cea bună a Evangheliei celor din jur? Stimate ostaș angrenat în acest război, am observat împreună importanța de a alege tabăra celor biruitori, tabăra lui Hristos, și plocamarea vestei cea bune a Evangheliei. De aceea te rog în această zi să fii dispus să te rogi Domnului ca El să îți dea putere să vestești Evanghelia pentru a răscumpăra soldații inamici.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>