text Devotionale

Răsplată Dumnezeiască

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Anonim

 

   „Cel ce udă pe alţii, va fi udat şi el." (Proverbe 11:25)

   Dacă iau seama şi sunt atent la nevoile altora, şi Dumnezeu va fi cu luare aminte la ale mele, pentru a mă răsplăti. Dacă îl voi cinsti pe sărac şi Dumnezeu mă va cinsti. Dacă mă voi ocupa de copilaşi, mă va socoti ca pe un copil al Său şi se va ocupa de mine. Dacă voi păstori turma Sa şi El mă va păstori. Dacă voi uda grădina Sa, va face şi El din inima mea o grădină udată. Aceasta este chiar făgăduinţa lui Dumnezeu, şi rămâne ca eu să împlinesc condiţia ce mi se cere, pentru a îndrăzni să aştept împlinirea ei.

   Este de mare folos pentru mine să nu mă mai vait de suferinţele mele, de încercările mele, de slăbiciunea mea, încetând să mă ocup de mine însumi şi - din dragoste pentru Domnul - să încep să mă ocup de sufletul celor din jurul meu. Apa din lacul meu scăzuse mult, nici o ploaie nu venise să-l umple iar. Văzând cum grădina mea se usca din cauza secetei, deschisei într-o zi zăgazul şi lăsai să vină apă, pentru a uda plantele care se ofileau. Dar, o minune, un izvor ascuns şi necunoscut de mine până atunci ţâşni de la fund, aşa că bazinul ce pe altă deschizătură se golea, udând grădina, se umplea din nou. Atâta timp cât apa rămăsese stătătoare, izvorul era ca sigilat; dar, de îndată ce se scurgea, se umplea din nou. Frate, soră, de îndată ce tu vei voi să uzi viaţa altora, Domnul se va gândi la tine şi-ţi va da o apă proaspătă şi răcoritoare.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>