text Devotionale

RĂBDARE, DRAGOSTE ȘI ÎNCURAJARE

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Era să mi se îndoaie piciorul și erau să-mi alunece pașii!” (Psalmul 73:2)

Dacă l-ai fi întâlnit pe Asaf, autorul care a scris o parte dintre psalmi, probabil că ai fi crezut că nu are nicio grijă pe lume. Dar te-ai fi înșelat, pentru că el scrie: „Era să mi se îndoaie piciorul şi erau să-mi alunece paşii”. Apoi, la sfârșitul psalmului, el face o mișcare de o sută optzeci de grade și spune: „Carnea şi inima pot să mi se prăpădească, fiindcă Dumnezeu va fi pururea stânca inimii mele şi partea mea de moştenire.” (Psalmul 73:26) În ciuda problemelor sale, el a ales să rostească aceste cuvinte încurajatoare. Atunci când ai ocazia să încurajezi pe cineva, fă-o! Nu știi niciodată prin ce trece acea persoană – indiferent dacă locuiește într-un conac sau într-o colibă de chirpici. Iată un principiu important de reținut: oamenii tind să devină ceea ce cred despre ei cei mai importanți oameni din viața lor! Așadar, gândește ce e mai bun, crede ce e mai bun, și exprimă ce e mai bun față de persoana respectivă. S-ar putea să spui: „Dar nu trebuie să mai facă aceleași greșeli stupide!” Schimbarea se produce milimetric, nu kilometric! Chiar și atunci când pare simplu, rareori este ușor. Singurul mod în care o putem rupe cu vechile obiceiuri este să ne formăm unele noi, iar acest lucru necesită timp și practică, multă practică. Nu poți să le spui ceva oamenilor o singură dată și să te aștepți ca să-nțeleagă și să se conformeze „din prima”! Ei trebuie să audă de mai multe ori ca să se poată adapta. Iar modul în care o spui poate determina dacă vor îngheța de frică sau se vor ridica deasupra obstacolelor. Deci, fii perseverent! Nu renunța niciodată la încercarea de a-i ajuta pe oameni să devină mai buni. Recunoaște fiecare mic progres pe care îl fac. Modul de a obține rezultate de durată este prin răbdare, dragoste și încurajare. Așa că, astăzi, dă dovadă de răbdare, arată-ți dragostea și rostește cuvinte de încurajare!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>