text Devotionale

Puțin aluat

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Necunoscut

  „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un aluat pe care l-a luat o femeie şi l-a pus în trei măsuri de făină de grâu,până s-a dospit toată plămădeala". (Matei 13:33)

   În Scriptură, aluatul (sau drojdia) poate fi atât benefic, cât și dăunător. El poate fi atât simbolul Evangheliei, cât și al păcatului, având efecte diferite în viaţa unui individ. Domnul Hristos le-a atras atenţia ucenicilor Săi să se ferească de aluatul fariseilor, deoarece el avea să le afecteze întreaga existenţă.

   Dacă întrebuinţăm drojdie de slabă calitate, pâinea nu va crește și va avea un gust neplăcut. Când frământăm coca, drojdia pătrunde peste tot. Tot la fel, Evanghelia trebuie să pătrundă în inimile noastre și în toate aspectele vieţii, în tot ce facem acasă, la biserică, la locul de muncă și în timpul liber.

   Evanghelia trebuie să-și facă lucrarea până la capăt. Domnul Hristos nu a scos numai șase demoni din Maria. Când a făcut minuni, nu i-a redat vederea orbului doar parţial, nu l-a vindecat pe bolnavul de la Betesda numai în parte. Evanghelia nu-și poate face lucrarea doar pe jumătate, nu putem fi pe jumătate cu biserica și pe jumătate cu lumea.

   Pe de altă parte, întreaga noastră existenţă poate fi afectată chiar și de un singur păcat. O casă afectată de putregaiul de lemn sau de termite se va prăbuși în cele din urmă, chiar dacă este protejată împotriva incendiilor sau furtunilor. La fel se întâmplă și în viaţă. Moartea spirituală nu survine întotdeauna din cauze exterioare, ci și din cauze ascunse care, asemenea moliilor și ruginii, macină pe dinăuntru.

   Unele dintre cele mai grave probleme vin din interior. Unele păcate înmoaie puterea voinţei, tocesc conștiinţa și ne fac insensibili la lucrurile spirituale. Poate că o vreme le tolerăm, le întreţinem, dar într-o zi, când suntem puși în faţa unei ispite puternice, cădem. Atunci viaţa spirituală se stinge. O mică fisură ivită în lemnul fluierului se lărgește treptat și face fluierul imposibil de folosit. Închinarea nu este abandonată, dar se transformă în rutină. Rugăciunea nu este repudiată, dar e făcută pe fugă. Biblia nu este respinsă, ci doar ignorată.

   Evanghelia lui Hristos înnobilează viaţa, dă frumuseţe caracterului, dă profunzime consacrării și statornicie ascultării de voinţa divină.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>