Purtătorul de păcate

   „El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn” (1Petru 2:24)

   Dacă vi se va întîmpla să vă aflați în Filipine, în timpul Paștelui, veți vedea că această sărbătoare religioasă se sărbătorește mai bizar decît vă puteți imagina: intonarea imnului „Pasyon”, o dramatizare a legendei lui Longinus, intimitatea „Vinerii negre” și autoflagelare. Mai mulți dintre noi înțelege cuvintele „a duce păcatele” ca dureri tulburătoare conștientizate și ascunderea a unei taine teribile. Filipinezii credincioși, cu toate acestea, arată această stare internă într-un mod foarte vizibil, într-un mod fizic. Aproape în fiecare timp de Paști, una sau două persoane merg cu răstignirea și autoflagerarea sa prea departe că apoi mor. Pe fonul dispoziției de sărbătoare, autoflagiații se gătesc pentru încercarea lor. Pentru a provoca sîngerarea, ei se biciuiesc pe spinarea goală și pe piept cu lame de ras și cu bucăți de sticlă. Apoi se lovesc pe ei cu bice dure din bambuc și cu lanțuri. De regulă, ca să ajungă în biserică, ei au nevoie să meargă cel puțin o milă. Prietenii se înlocuiesc unul cu altul, atunci cînd îi bat pe autoflagiați cu bastoane, apoi oferindu-le o băutură și ouă crude, pentru a le sprijini fizic în călătoria lor tribilă. Unii dintre ei la fiecare trei pași cad direct în praf. Ultimii 500 de metri în fața bisericii, ei se tîrîie pe coate și genunchi. La intrare se întîmplă ultima biciuire. În interiorul bisericii pardoseala de ciment este atît de alunecos de sînge, încît cei ce se află aproape inconștienți și practic pocăiți alunecă în altar, de unde strigă rugămințile lor despre iertare. Sîngele, stropit pe audiență (e stropit în mare măsură), ar însemna că păcatele se transmit autoflagiaților (care se biciuiesc singuri pe ei) observatori. Se crede, că participanții mai învîrstă, care fac astfel de excursii anual, timp de 30 sau 40 de ani, au o inițiere spirituală puternică, împlinindu-și promisiunile sale, așa cum ei se exprimă, „cu o inimă curată”.

   Cu groază întorcîndu-ne de la astfel de auto-tortură, înșine noi adesea ne asuprim mintea și spiritul nostru. Înșine noi ne-a aducem răni de vinovăție inutile și grave. Dar noi trebuie să ne amintim că „El a fost străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre” (Isaia 53:5). Iată - adevăratele suferințe. Dar, urcînd pe cruce, El ne-a dăruit o binecuvîntare dublă - lumea spirituală astăzi și îngrijirea fizică în viața de apoi.

   Păcatul va rămîne întotdeauna teribil - oricine l-ar purta.

   Rugăciune:

   Mîntuitorul meu, ajutămă te rog să mă eliberez de vinovății. Tu ai dus greutatea păcatului în locul meu și mi-ai dăruit libertate. Astăzi primesc hotărîrea mai mult să nu le port.