text Devotionale

PSALMUL 91

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: GEORGE777

 

PSALMUL 91

 

Cel ce stă sub ocrotirea Celui Prea Înalt, şi se odihneşte la umbra Celui Atotputernic,

zice despre Domnul: "El este locul meu de scăpare, şi cetăţuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred!"

Da, El te scapă de laţul vânătorului, de ciumă şi de pustiirile ei.

El te va acoperi cu penele Lui, şi te vei ascunde sub aripile Lui. Căci scut şi pavăză este credincioşia Lui!

Nu trebuie să te temi nici de groaza din timpul nopţii, nici de săgeata care zboară ziua,

nici de ciuma, care umblă în întuneric, nici de molima, care bântuie ziua în amiaza mare.

O mie să cadă alături de tine, şi zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se va apropia.

Doar vei privi cu ochii, şi vei vedea răsplătirea celor răi.

Pentru că zici: "Domnul este locul meu de adăpost!" şi faci din Cel Prea Înalt turnul tău de scăpare,

de aceea nici o nenorocire nu te va ajunge, nici o urgie nu se va apropia de cortul tău.

Căci El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale;

şi ei te vor duce pe mâini, ca nu cumva să-ţi loveşti piciorul de vreo piatră.

Vei păşi peste lei şi peste năpârci, şi vei călca peste pui de lei şi peste şerpi. -

"Fiindcă Mă iubeşte - zice Domnul - de aceea îl voi izbăvi; îl voi ocroti, căci cunoaşte Numele Meu.

Când Mă va chema, îi voi răspunde; voi fi cu el în strâmtorare, îl voi izbăvi şi-l voi proslăvi.

Îl voi sătura cu viaţă lungă, şi-i voi arăta mântuirea Mea".

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

UN OBICEI CARE ÎMBOGĂȚEȘTE VIAȚA
„Seara, dimineaţa şi la amiază, oftez şi gem și El va auzi glasul meu.” (Psalmul 55:17) O mănăstire europeană veche, situată pe o stâncă înaltă, era accesibilă doar cu ajutorul unui coș care era susț... Citeste mai mult >>
Citate despre credință – Evei 11:6
„Și, fără credință, este cu neputință să fim plăcuți Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este și că răsplătește pe cei ce-L caută.” - Evrei 11:6„M-am rugat pentru credință, a... Citeste mai mult >>
O MIE PATRU SUTE PATRUZECI
„Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă!” (Psalmul 90:12) O femeie a avut odată un vis, în care un înger îi dădea acest mesaj: „Ca răsplată pentru virtuțile tale, suma... Citeste mai mult >>
DĂ LA O PARTE FIREA PĂMÂNTEASCĂ!
„Domnul a zis lui Moise: „Întinde-ți mâna şi apucă-l de coadă…” (Exodul 4:4) Biblia relatează că Moise se afla în pustie și păștea oile socrului său… Odată, a mânat turma până la Horeb, i... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (40)
Slava Domnului (40) Unde, cum și când se manifestă Slava Domnului, în „fii” Tatălui? Fii Tatălui sunt născuți, în Slava Domnului. Sângele Domnului Isus confirmă apartenența la Tatăl nostru, avem ADN-... Citeste mai mult >>
SĂ ÎNȚELEGEM DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU!
„Dragostea desăvârşită izgoneşte frica…” (1 Ioan 4:18) Dumnezeu te iubește necondiționat în orice moment – dar tu trebuie să primești dragostea Lui! Numai atunci când faci asta, poți să-L iubeș... Citeste mai mult >>
SĂ UMBLĂM PRIN DUHUL SFÂNT!
„Dacă trăim prin Duhul, să şi umblăm prin Duhul.” (Galateni 5:25) Apostolul Pavel precizează acest lucru valoros și valabil și pentru noi: „Dacă trăim prin Duhul, să şi umblăm prin Duhul.” Problemele... Citeste mai mult >>
Jurnalul lui Amos, păstorul din Tecoa
JURNALUL LUI AMOS Nu am crescut în locuri unde oamenii vorbesc despre destin. Nu am fost format pentru „chemări mari”. Viața mea era simplă: muncă, pământ, animale, tăcere. Și totuși, într-o zi, Du... Citeste mai mult >>
Jurnalul lui Lisias, căpitanul roman
JURNALUL LUI LISIASAm trăit toată viața după reguli clare. Roma m-a învățat că ordinea este mai importantă decât emoția. Că legea este mai importantă decât omul. Dar există momente în care un om întâl... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (39)
Slava Domnului (39) Cine este Slava? A cui este Slava? Pentru cine este Slava! Slava este Dumnezeu, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Tatăl este Tatăl Slavei, Fiul este Isus Domnul Slavei, și Duhul Sfânt e... Citeste mai mult >>