text Devotionale

Protectie pentru intreaga zi

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Rely Tarniceri
Meditatii zilnice 10.07.09
Traducere dupa pastor Joseph Prince, New Creation Church – Singapore



Psa 91:5 Nu trebuie să te temi nici de groaza din timpul nopţii, nici de săgeata care sboară ziua,
Psa 91:6 nici de ciuma, care umblă în întunerec, nici de molima, care bîntuie ziua nameaza mare.

In timpul celui de-al doilea razboi mondial, germanii au bombardat Londra. Casele au fost daramate, dar una a ramas in picioare in mijlocul dezastrului. Proprietara casei a spus ca atunci cand a citit psalmul 121:4 care spune „Iată că nu dormitează, nici nu doarme Cel ce păzeşte pe Israel.”, ea I-a spus Domnului „Doamne, daca Tu nu dormi atunci nu are nici un rost ca amandoi sa stam treji, asa ca eu am sa dorm” si a dormit iar Domnul a protejat-o pe ea si casa ei.

In 2005, teroristii au bombardat sistemul de transport public londonez. In acea zi, o tanara din Singapore s-a trezit neasteptat de tarziu pentru servici si nu a putut ajunge la statia de tren in timp ca sa urce in trenul pe care il lua de obicei. Cand in sfarsit a ajuns la statie, a aflat ca fusese bombardata cu cateva minute mai devreme. Mama ei, care se inchina in biserica noastra, crede ca Dumnezeu a protejat-o in acea zi.

Dumnezeu vrea ca tu sa stii ca ai protectia Lui timp de 24 de ore din 24. Nu trebuie să te temi nici de groaza din timpul nopţii, nici de săgeata care sboară ziua, nici de ciuma, care umblă în întunerec, nici de molima, care bîntuie ziua nameaza mare.

El te protejeaza de groaza din timpul noptii, care se refera la violuri, atacuri, rapiri, crime. In locul conflictelor si a violentei El ti-a promis protectie fata de sageata ce zboara ziua. Asta se poate referi la gloante venite de la un lunetist, focuri trase la intamplare sau bombe artizanale.

Dumnezeu de asemenea te protejeaza de ciuma care umbla in intuneric, referindu-se la boli pe care nu le poti vedea. Nu trebuie sa-ti fie teama nici de virusi mortali care circula prin lume sau sa te intrebi daca vre-o boala mortala iti ataca trupul.

Dumnezeu nu vrea ca tie sa-ti fie teama nici de molima care bantuie ziua-n namaiaza mare, cum ar fi un tzunami care se repede pe plaja unde te afli sau bomba care este aruncata asupra molului in care te afli.

Nu trebuie sa te temi, fiindca Dumnezeu care nu doarme nici nu dormiteaza, te vegheaza 24 de ore din 24.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>