PROPOVĂDUIEȘTE ÎMPĂCAREA!

„Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în socoteală păcatele lor…” (2 Corinteni 5:19).

Dumnezeu ne-a creat pentru a ne bucura de părtășie neîntreruptă cu El și unii cu alții. De aceea scopul diavolului a fost și este să ne separe, de Dumnezeu și unii de alții. Folosindu-se de mândrie, încăpățânare, confuzie, resentiment, egoism, el produce zâzanie și dezbină relații. De multe ori, ceea ce începe ca o simplă neînțelegere se transformă într-o despărțire plină de mânie sau într-o tăcere toxică care durează ore, zile și uneori chiar ani întregi. În plus, ne amăgim singuri crezând că nu e treaba nimănui. Și căderea nu mai poate fi stopată. Ea afectează toate relațiile din viețile noastre – și toate acestea se întâmplă pentru că suntem hotărâți să dovedim că am avut dreptate, și că celălalt a greșit. Nu e doar o problemă psihologică; e o chestiune de păcat care are nevoie de o soluție divină! Dar ce face Dumnezeu cu relațiile destrămate? Apostolul Pavel spune: „Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în socoteală păcatele lor.” Păcatul ne-a distrus relația pe care o aveam cu Dumnezeu. Cu toate acestea, El a luat inițiativa, dându-L pe Hristos ca „răscumpărare (preț plătit) pentru mulţi” (Marcu 10:45) – pentru a ne împăca cu El. Împăcarea înseamnă a aduce împreună ceea ce este menit să fie împreună! Să observăm un lucru: Dumnezeu „nu ține în socoteală păcatele omenirii.” Dar nici nu mai aduce în discuție datoria păcatului nostru. El a anulat-o pe crucea Golgotei, și a încetat să o mai ia în considerare. Și lucrurile nu s-au oprit aici. Dumnezeu „ne-a încredinţat nouă propovăduirea acestei împăcări” (2 Corinteni 5:19), poruncindu-ne să „propovăduim această împăcare.” Uneori acest lucru înseamnă să-ți pui cenușă în cap. Dar tu trebuie să fii cel care caută împăcarea, să iei inițiativa și să pui capăt impasului în care te găsești. Ești gata să faci lucrul acesta – astăzi?!