PROCESUL VINDECĂRII

„Isus a luat cuvântul și a zis: „Oare n-au fost curățiți toți cei zece? Dar ceilalți nouă unde sunt?” (Luca 17:17)

Vă invit să fim atenți la modul în care Domnul Isus i-a vindecat pe acei zece leproși, ca să vedem ce învățături putem primi: 1) Ei nu au ratat momentul. „Și-au ridicat glasul și au zis: „Isuse, Învățătorule, ai milă de noi!” (v. 3). Oamenii disperați rostesc rugăciuni pline de disperare. Cui îi pasă de avuții și de înfățișare, când se află pe moarte? Acești oameni și-au dat seama că Domnul Isus „trecea” pe acolo (vezi v. 11) și cel mai rău lucru care li se putea întâmpla era ca El să treacă pe lângă ei fără să-i observe! Așa că nu au ratat momentul și au strigat către El. Și tu poți face acest lucru, pentru că nimeni nu te poate auzi la fel ca Dumnezeu (vezi Psalmul 118:5). 2) Ei au fost nevoiți să aștepte. Vindecarea lor nu s-a produs pe loc; a fost un proces în etape. „Pe când se duceau, au fost curățiți” (Luca 17:14). De multe ori funcționează așa. Nu e vorba de un singur pas, ci de un angajament de a-ți croi drum printre obstacole și temeri până ajungi la minune. Dar merită efortul și apreciezi mai mult eliberarea atunci când o iei de la capăt zi de zi în totală dependență de Dumnezeu! 3) Numai unul din cei zece s-a întors pentru a mulțumi. De aceea Domnul Isus a întrebat: „Dar ceilalți nouă unde sunt?” Au fost prea ocupați? Au fost prea absorbiți de propria lor persoană? Sau prea bucuroși? Ori uitaseră? Să remarcăm ce i-a spus Domnul Isus celui care s-a întors: „Credința ta te-a mântuit.” (v. 19) Vindecarea trupului este adesea realizată prin intermediul medicinei, dar devii mântuit (în ceea ce privește trupul, mintea și sufletul) doar atunci când petreci timp în închinare autentică înaintea singurului Dumnezeu adevărat, și când ajungi să-L cunoști!