text Devotionale

Preţuiţi de EL

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Rodica Pele
Preţuiţi de El
 
    Am avut momente în viața mea când simțeam că în ochii lui Dumnezeu nu am nici o valoare pentru că așa erau împrejurările; în tot ce se întampla în jurul meu,  mă gândeam: "oare Lui îi pasă de mine ??" Nu trecea mult timp și într-un fel sau altul Domnul îmi spunea că am mare preț în ochii Lui și prețul ca EL să se uite spre mine cu atâta drag ca și spre ceva foarte valoros a fost Fiul Său răstignit în locul meu.
   Dumnezeu are un așa frumos mod de a ne surprinde cu dragoste Lui în înțelepciunea Lui are atâta răbdare cu noi ca din nou și din nou, să ne spună că ne iubește și ne prețuiește .
   Știu că El nu mă iubește pentru culoarea ochilor mei sau culorea părului sau alceva; El mă iubește pentru că sunt creatura mâinilor Sale, de aceea El iubește ficare om la fel de mult; indiferent de cum arată omul acela pentru El este foarte prețios.
   De multe ori am auzit expresia ,,fiecare om are ceva frumos,, și acest lucru e foarte adevărat.
   La serviciu, a venit o colegă nouă; felul în care arăta (o freză ciudată, o voce groasă pentru că fumează mult) m-a făcut să fiu mai reținută față de ea în primele zile... ea a început să povestească unele lucruri din viața ei care m-au făcut să-mi schimb prima impresie despre ea; atunci m-am gândit că este adevărat că fiecare om indiferent de cum arată, are o frumusețe a lui; Dumnezeu a pus ceva valoros în el pentru că El l-a creat.
   De aceea, noi trebuie să ne uităm la fiecare om ca fiind o persoană pe care Dumnezeu o prețuiește și pentru el a plătit același preț ca și pentru mine, toți avem aceeași valoare în ochii Lui.
   Iacov ne învață în capitolul 2 să nu ne uităm la fața omului și să nu judecăm oamenii după înfățișare (adică să nu ne disprețuim unii pe alții ) sau după statutul omului pentru că atunci săvârșim un păcat. Poate azi te uiți la un om care nu se descurcă așa bine ca și tine și te gândești: "",vai de el îl disprețuiești în inima ta și Domnul schimbă lucrurile și el 
începe să se descurce mai bine decât tine și tu rămâi cu mult în urma lui... acum el ar trebui să se comporte la fel cu tine să te disprețuiască ?...
   Isus nu a disprețuit pe nimeni în tot ce găsim scris pe paginile Bibliei despre El ne arată cât de frumos S-a comportat cu toți oamenii, cât de important a fost pentru El ologul sau cerșetorul de pe marginea drumului care, cu siguranță, nu avea ceva foarte atrăgător.
   Atunci eu și cu tine, care citești aceste rânduri, dacă vrem să urmăm exemplu lui Isus ce ne împiedică să fim ca și El ? De ce, de multe ori, noi ne disprețuim uniI pe altIi chiar dacă nu o spunem, dar avem acest gând sau atitudine unii față de alții. Atunci când avem o atitudine de supunere uniI față de alțIi așa cum Isus a avut față de ucenici spălându-le picioarele, când ne uităm la cel de lângă noi și îl vedem mai presus decât noi, îl prețuim ; bia atunci putem spune că avem dragostea lui Dumnezeu în noi.
   Mă rog și doresc să am această dragoste în mine pentru fiecare om pe care îl întâlnesc să-i arăt că-l prețuiesc pentru că mai întâi Dumnezeu m-a prețuit pe mine.
 
 PREȚUIEȘTE FIECARE OM!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>