text Devotionale

PREGĂTESTE-I PENTRU ADOLESCENTĂ

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Copilul lasă să se vadă încă din faptele lui dacă purtarea lui va fi curată şi fără prihană” (Proverbe 20:11)

Când vezi în copilul tău semne ale adolescenței, e vremea să vorbești cu el. Ca părinte de preadolescent, datoria ta seamănă cu cea a unui antrenor de fotbal care și-a pregătit echipa toată vara până la începutul toamnei. Acum, primul meci stă să înceapă, iar indicațiile directe nu mai pot fi date de către antrenor. Așa că, antrenorul își strânge jucătorii în vestiar și le ține un ultim discurs înainte ca echipa să intre pe teren. Le reamintește principiile fundamentale ale jocului și le ține vechea prelegere despre victorie. Tot astfel, ca părinte de preadolescent, în perioada grădiniței și în anii școlii primare l-ai învățat să facă diferența dintre bine și rău, ce să creadă și cum să se comporte. Proba cea mare, numită adolescență stă să înceapă și echipa ta va intra pe teren. Din acel moment, foarte puține sfaturi părintești se mai pot da. Un psiholog creștin recomandă ca părinții să-i ducă pe copiii de unsprezece-doisprezece ani într-o „excursie de pregătire pentru adolescență”, în care să li se repete și să se accentueze valorile morale și principiile familiei: educația sexuală și schimbările apărute în corp la adolescență, cum să facă față presiunii sociale și alte elemente cheie care trebuie discutate. După aceasta, ți-au mai rămas de făcut încă două lucruri: 1) Asigură-l de dragostea ta și de faptul că-i vei fi mereu alături și că asta nu se va schimba niciodată. 2) Roagă-te pentru copilul tău în fiecare zi. Nu te limita doar la rostirea de rugăciuni, ai încredere în puterea rugăciunilor tale: „Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.” (Iacov 5:16).

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>