text Devotionale

Predicatorii se fac, nu se nasc

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Vladimir Pustan

 

Aici îl cred pe Locke. Când e vorba de mântuire îl cred pe Descartes. Primul postula că ne naștem loc viran care se umple cu educație și experiență. Al doilea a susținut că ideea de Dumnezeu e înnăscută în om. Între ei, prăpastie.

Școala de predicare Cireșarii încearcă să-i împace peste veacuri. Noi susținem că omul se naște cu semnul lui Dumnezeu în el dar prin păcat semnul s-a pierdut ca o hârtie mototolită din greșeală și aruncată într-un coș plin de nimicuri. Trebuie răscolit în coș, ori omul nu are chef de o asemenea muncă. Trebuie îndemnați sau motivați, cum zic americanii. Iar asta e treaba predicatorilor ce se nasc copii de 3,5 kg și nu predicatori. Ca să-l smulgi pe om din rutină, plictiseală, lene trebuie să cunoști cum să ajungi la inima și mintea lui. Dar asta nu te învață nici mama, nici liceul. Trebuie să vii la școala noastră. Nu toți trebuie să fie păstori dar toți trebuie să fie predicatori. Și care ar fi câștigul?

De ce să fii predicator? Adică, unul ce spune altora despre Hristos. Pentru că-i cea mai mare poruncă nu sugestie pe care ne-a lăsat-o Isus. Pentru că cine scapă pe un om de la flăcările iadului primește iertarea la o mulțime de păcate. Nu prea înțeleg cum vine asta dar dacă așa scrie în Scriptură… Pentru că e cea mai frumoasă slujire de pe fața pământului. Pentru că raiul ar fi urât fără ei… De aceea vă chem la Școala de predicare Cireșarii aducându-vă aminte că în timp ce noi stăm plictisiți, slujitorii diavolului se pregătesc să fie cât mai eficienți.

 

 

 

                                                                                                   V l ad i m i r _ P u s t a n

 

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>