Poveste cu soare

Azi dimineaţă, de după perdeaua de pini, soarele, burtos ca un hipopotam celest se rostogolea blând şi agale pe un cer ispitit de culori drept în cuibul ochilor mei, spălaţi de rouă. Acasă eram nevoit sa mă-ntorc din noaptea mea de ucenic al capitalismului, sclav al nevoilor diurne (pentru mine, nocturne). El, adevăratul Moulin Rouje al lui Toulouse-Lautrec mi-a mângâiat oboseala cu zâmbetul pleşuv împrumutat de la tataia, înainte de plecarea lui în neant.
"Bună dimineaţa", i-am spus, "cocoş al sistemului meu solar care te scoli cu noaptea-n cap să-mi strici rutina prin ţipătul tău cu efect domino".
" ’Neaţa nepoate" mi-a răspuns el, plin de entuziasmul elementelor tabulate în registrul astrologic al necuprinsului.
"Stai pe loc şi te gândeşte
unde-alergi aşa zorit?"
mi-a şoptit pe-o rază, cu amintirea cântecului pe care-l cântam în copilărie - fruct al cărui miros îl mai simt şi astăzi.
Are dreptate! Unde mă grăbesc?
"Nu lăsa să treacă timpul,
Trece însăşi viaţa ta!"
grăi el mai departe cu susurul sfatului curs de pe buzele bunicului. Sfetnic de nădejde prietenul meu, soarele, pulsându-i în piept lumina ca o inimă de prometeu. Dar cum să fac timpul sa stea pe loc? Sunt eu Iosua?
"Nu lăsa să treacă timpul fără Dumnezeu! Fără El timpul e pierdut! Ascunde taina aceasta în tainiţa adevărurilor aurite de sub limbă şi mestec-o! Şi să-ţi mai spun încă o povaţă înainte de a pleca la ale mele:

"Nu aştepta până poţi face lucru mare
Nu sta ca departe să luceşti
Fii mult credincios în datorinţele tale,
Lumină-n locul unde eşti.

Poţi însenina cerurile-ntunecate,
Nu lăsa ca să nu străluceşti.
Chiar de numai unui suflet faci bucurie,
Lumină-n locul unde eşti."

Da, da, povaţă de aur, maestre! Am s-o leg la gât ca un amulet aducător de sunete, de miezuri şi de fâlfâiri de aripi, greutăţi atemporale din verbul "a fi", abundent aşezate în inima înţelepciunii...
Vreau şi eu un cer senin, maestre, un cer al agavelor încununate cu rod, un cer pe care să se scrie cu cerneală albă bucuriile ochilor, în seminţe. Da, vreau şi eu să fiu o rază de lumină semănată din prisos întru înlămâierea lumii. Fila zilelor mele e scurtă, ca un răsărit şi un apus al paşilor tăi nesupăraţi pe oameni. Vreau şi eu să trăiesc precum zâmbetul tău cu care mă învălui, cu care învălui pielea acestei dimineţi ciugulite de păsări...
"Bună dimineaţa, bună ziua şi bună seara, maestre, toate cuvintele mele vor să se topească într-o moleculă de floare de zambilă, într-un atom de parfum de frământare şi gând, într-un mugur de har îmbobocit în ştiubeiul îndatoririlor".
Voi lumina şi eu...
voi lumina
şi eu...


6 Martie 2008