Portocalul ranit

În grădina noastră avem un portocal din soiul Valencia. în primii ani, i-a mers foarte bine, avea o coroană frumoa­să, a făcut multe flori, dar nu a rămas nici un rod. La fel anul următor. Mi se părea că trebuie să-1 scot şi să-1 arunc, căci era sterp, mereu fără rod. Atunci am aflat de la un alt predicator, care a avut un măr în aceeaşi situaţie şi, spre a ţine rodul, i-a bătut un cui gros în trunchi. Acea rănire 1-a făcut să ţină rodul. Am căutat şi eu un cui şi 1-am bătut în trunchiul portocalului nostru. Şi s-a petrecut acelaşi lucru, a devenit încărcat de portocale. Seva prea multă îl făcea să arunce rodul. Rănirea lui a fost binecuvîntată.
Oare, nu sînt mulţi oameni cărora le merge prea bine, dar nu aduc nici un rod? E necesar ca Dumnezeu, să le producă o rănire adîncă şi abia atunci aduc şi ei rod. Rănirile noastre nu sînt spre răul nostru, ci spre bine. Bolile şi neputinţele nu sînt o piedică, ci pot fi o mare binecuvîntare. Homer a fost sărac şi orb, umbla cîntînd pe la casele oamenilor ca să-şi cerşească existenţa. Dar, în starea aceasta a scris Iliada şi Odiseea. Milton, după ce a pierdut vederea, a scris opera sa "Paradisul recîştigat". Demostene a fost un gîngav, dar a devenit mare orator. John Bunyan a fost 12 ani, în puşcărie, dar acolo a scris "Călătoria Creştinului", una din cele mai răspîndite cărţi de pe faţa pămîntului. Beethoven, după ce a devenit surd, a scris simfonia a IX-a cu Oda bucuriei. Cezar, Mohamed, Dostoiewschi, Napoleon au fost epileptici. Kant a fost cocoşat. Fany Crosby a fost oarbă, dar a compus peste opt mii de cîntări religioase. Isaac Watts a avut o sănătate foarte şubredă, dar a compus peste 600 de cîntări. Pascal a suferit foarte greu, avea mari dureri de ceafă, i se părea că vulturii îi rup carnea, dar a aşternut pe hîrtie unele din cele mai frumoase gînduri, care au fost binecuvîntate pentru mulţi.