Pocăința (1)

Pocăința (1)

Pocăință în originalul Bibliei înseamnă ”schimbarea minții”. Mintea adamică cu care fiecare ne-am născut fizic pe pământ este o minte pământească, ea nu are făgăduințele dumnezeiești, doar, dacă ”se schimbă”, într-o minte a Duhului Sfânt, pe care El o conduce, o învață și o umple cu Duhul lui Hristos. Oamenii au învățat că pocăința este, ieșirea dintr-o religie și intrarea în alta, la pocăiți. Pocăiții s-au fălit că sunt mai buni, mai, mai. . Ceilalți i-au contrazis zicând că sunt mai răi și s-au format mii de pocăiți de toate culorile, fiecare căutând pe Dumnezeu după felul religiei lui. Fiecare încercau să-L mulțumească pe Dumnezeu cu ”binele” lui, învăluit cu răul lui, fiindcă înainte de nașterea din nou, când omul vechi moare și învie împreună cu Hristos, un ”om nou, în Hristos”, deci născut în Hristos și cu natura Lui, oricât ai încerca nu poți face bun omul adamic, pentru că este natura adamică, care de la început a trăit din pomul cunoștinței binelui și răului, ci trebuie schimbată ”natura”, din natură firească, pământească, cu o natură dumnezeiască, din Pomul Vieții, Hristos. Doar natura asta se poate pocăi, prin nașterea din nou, când duhul omului vine la viața lui Hristos și împreună cu Duhul Sfânt, începe ”pocăința, adică schimbarea minții” sufletului și umplerea cu Cuvântul Evangheliei, pentru o trăire după principii dumnezeiești. Eu mai văd ”pocăința”, sfârșitul unui drum înfundat. Până aici, STOP. De aici ”drum liber, în Hristos, începutul schimbării minții, adică ”pocăința”. Duhul nostru curat, sfințit, neprihănit, desăvârșit cum va fi toată veșnicia, împreună cu Duhul Sfânt, ne va ajuta, ne va învăța, ne va disciplina, să trăim viața lui Hristos, din locurile cerești, pe pământ ca în cer. În fiecare zi și circumstanțe, ne pocăim, ne schimbăm mintea, scoțând afară vechiul și plantând noul din Hristos, pentru a putea duce pocăința cu strictețe sfântă și curăție, mai întâi în sufletul nostru și apoi mai departe celor din jur. Este multă ”pocăință” și oameni care s-au pocăit din interese, că așa este și tata, că, pocăiții cântă frumos, și că... . dar au fost numai imitații de pocăiți care au stricat Adevărul, hulind pocăința, despre care chiar Domnul Isus zicea ”pocăiți-vă”... . Unii cred că ”pocăința” este să-ți tot mărturiești păcatul și iar să-l faci toată viața. Acest lucru nu se zice, dar se crede și omul este comfuz, niciodată nu a ajuns liber de păcat și conștient de o nouă identitate, a Harului prin credință, nu a unui păcătos iertat și azi și mâine... . ci un ”fiu” născut din Hristos și care este în Hristos și Hristos în el. Pocăința este un proces, care continuă până ”fiului” i se poate încredința averea Tatălui, ca să nu o risipească, ci să aducă mulți fii la Tata și Împărăția Lui.

Romani 12:2.”Și să nu vă luați după chipul veacului acestuia, ci să vă transformați prin înnoirea minții, ca să puteți deosebi care este voia lui Dumnezeu: ceea bună, plăcută și desăvârșită.” Aceasta este ”pocăința”, transformarea minții omului născut din nou. Pocăința am primit-o când am crezut. Atunci am luat o nouă direcție, HRISTOS, iar El ne-a născut din nou, ca să putem duce mai departe transformarea minții noastre și pocăința, lepădând vechiul și optând pentru noul din Hristos, în orice situație. Amin!